23 august 1939 – 23 august 1944

col. (rtr.) Constantin Chiper,
Vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”

Cu o săptămână înainte de declanşarea celui de al Doilea Război Mondial, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au încheiat, la 23 august 1939, Pactul de „neagresiune”, intrat în istoria universală sub denumirea de Pactul Ribbentrop-Molotov. Prevederile protocolului adiţional (anexele secrete) stabileau destinele ţărilor baltice (Estonia, Lituania şi Letonia), Finlandei, Poloniei şi României.
Conform înţelegerilor de la Moscova, la data de 1 septembrie 1939, ora 4:45, armata germană, ce însuma 1.600.000 militari, a invadat teritoriul polonez, punând în aplicare „Planul alb” (Fall Weiss). În urma refuzului Germaniei hitleriste de a înceta agresiunea, la cererea Angliei şi a Franţei, guvernele acestor state au declarat război celui de al 3-lea Reich, la data de 3 septembrie 1939. Între 3 şi 10 septembrie 1939, Noua Zeelandă, India, Canada, Uniunea Sud-Africană şi guvernul cehoslovac format în exil s-au alăturat Marii Britanii, în timp ce Danemarca, Brazilia, Olanda, Mexic, Argentina, Spania, S.U.A. şi România şi-au declarat neutralitatea. Guvernul României a luat măsuri pentru ca Polonia să poată primi, prin teritoriul românesc, armamentul şi materialele de război livrate de Marea Britanie şi Franţa. Dar Polonia, neprimind ajutorul promis de la Anglia şi Franţa și, mai mult, fiind atacată şi de Uniunea Sovietică, la data de 17 septembrie 1939, a capitulat, la data de 28 septembrie 1939, stabilindu-i-se graniţele între râurile San şi Bug.
După semnarea de către Franţa a armistiţiului cu Germania, la Compiegne, la data de 22 iunie 1940, Uniunea Sovietică a dat tonul acţiunilor de răstignire a poporului român. Prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a răpit din trupul României, teritoriile Basarabiei, Bucovinei de nord şi Ţinutul Herţei (44.500 km2 şi o populaţie de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 km2 şi o populaţie de 500.000 de locuitori din Bucovina de nord). Rupturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă, ajutată de Germania hitleristă, Italia fascistă şi Uniunea Sovietică, ne-a ciuntit 44.492 km2 şi o populaţie de 2.667.000 locuitori, majoritatea români. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra, care formau Cadrilaterul, cu o suprafaţă totală de 6.921 km şi aproximativ 410.000 locuitori.
Prin aceste rupturi teritoriale, guvernul României a primit declaraţii de război nescrise de la vecini: Uniunea Sovietică, Ungaria horthystă şi Bulgaria. Evenimentele din vara anului 1940 au avut grave consecinţe în viaţa internă şi externă a României.
Rămasă singură în faţa agresiunii statelor vecine, cu teritoriul amputat și sub presiunea directă a Germaniei naziste, în România s-a instaurat, la 14 septembrie 1940, regimul legionaro-antonescian, iar în octombrie acelaşi an au pătruns în ţară primele trupe germane. După înfrângerea rebeliunii legionare din 23-25 ianuarie 1941, România a fost condusă de dictatura militară a lui Ion Antonescu, fost şef al Marelui Stat Major al armatei României (1933-1934).
Continuând politica imperialistă de cuceriri teritoriale şi de subjugare a altor popoare, Germania nazistă, încălcând pactul de neagresiune din 23 august 1939 şi tratatul de frontieră şi prietenie din 28 septembrie acelaşi an, a declanşat războiul împotriva Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941 (planul Barbarosa, din decembrie 1940).
România a participat la război, alături de Germania nazistă, cu scopul eliberării teritoriilor furate în anul 1940. În perioada 22 iunie – 26 iulie 1941, teritoriile Bucovinei de nord, Ţinutului Herţei şi Basarabiei au fost eliberate.
La cererea insistentă a lui Hitler, armata română a participat, de la 8 august 1941, la acţiunile militare din operaţia militară Odessa şi la luptele dintre Nistru şi Bug, până la capitularea fortăreţei Odessa (16 octombrie 1941). De la data de 15 iunie 1942, unităţile militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz şi Cotul Donului – Stalingrad, luptând până la 2 februarie 1943. Din luna martie 1943 armata română, cu efectivele subţiate, a fost retrasă pe teritoriul dintre Nipru şi Nistru.
Epuizată din cauza pierderilor suferite în lupte, România şi-a intensificat activitatea diplomatică în 1943 şi 1944, pentru a ieşi din război. La data de 12 aprilie 1944, la opt zile de la bombardamentul masiv al aviaţiei inamice asupra Bucureştiului şi zonei Prahovei, Uniunea Sovietică a propus României încheierea unui armistiţiu unilateral, pe care mareşalul Ion Antonescu l-a respins.
Situaţia militară grea a grăbit forţele democratice din România să înlăture guvernul antonescian şi să propună încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, având ca reprezentant Uniunea Sovietică.
În seara zilei de 23 august 1944, a fost citit la radio Comunicatul Regelui Mihai I către ţară, prin care poporul român era anunţat de arestarea guvernului antonescian, înlocuirea lui cu un nou guvern de uniune naţională, prezidat de generalul de corp de armată Constantin Sănătescu, încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, prin reprezentantul său, Uniunea Sovietică, încetarea operaţiunilor militare împotriva armatei sovietice şi întoarcerea armelor împotriva armatei Germaniei naziste.
Armata română a început acţiunile militare de dezarmare a trupelor germane încă din noaptea de 23/24 august 1944, acestea încheindu-se la 31 august 1944. Ziua de 23 august 1944 a creat condiţii pentru recunoaşterea de către Naţiunile Unite a drepturilor României asupra părţii de nord a Transilvaniei, care a fost eliberată prin jertfele celor peste 49.000 de ostaşi români, în colaborare cu armata sovietică.