Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a anunţat că discuţia tehnică privind Codul Fiscal între partidele parlamentare va avea loc pe 20 august, la ora 10.00, la Palatul Parlamentului. Predoiu menţionează că, în acest sens, au avut discuţii informale în pregătirea acordului politic.
„Codul Fiscal va fi discutat în Parlament în sesiune extrordinară în perioada 24-26 august, mai întâi în Senat şi apoi în Camera Deputaţilor, după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a trimis spre reexaminare.
În urma discuţiilor informale care au avut loc în pregătirea acordului politic privind reexaminarea Codului Fiscal, s-a convenit data de 20.08.2015, ora 10.00, pentru întâlnirea tehnică, la sediul Parlamentului.
Discuţiile tehnice vor fi urmate de discuţii politice până la începerea sesiunii extraordinare parlamentare din 24.08.2015″, a anunţat Predoiu într-un comunicat de presă.
Amintim faptul că liberalii au propus discuţii pe tema reexaminării Codului Fiscal pentru data de 17 august, declarându-se deschişi însă şi pentru altă dată, iar la o săptămână liderul UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat că propune de asemenea o întâlnire în acest scop între partidele parlamentare pentru data de 19 august.
Liderul PSD Liviu Dragnea a salutat aceste invitaţii la negocieri şi a propus ca discuţiile să se poarte între specialişti, anunţând că la acestea va participa ministrul Finanţelor- Eugen Teodorovici.