În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au fost solicitate să intervină pentru gestionarea următoarelor evenimente:

12.08.2015 – 8 INCENDII DE VEGETAȚIE USCATĂ
În judeţul Prahova, echipajele de pompieri au intervenit pentru stingerea a 8 incendii de vegetaţie uscată izbucnite pe raza mai multor localităţi, astfel: în oraşul Boldeşti-Scăieni, str. Distilării, în oraşul Urlaţi, str. Mihai Viteazul, în com. Ceptura, sat Şoimeşti, în com. Băneşti, sat Urleta, în com. Măgureni, sat Cocorăştii Mislii , în com. Albeşti Paleologul, sat Murul, în com. Măneşti şi în com. Gura Vadului.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiilor de vegetație uscată au fost mobilizaţi 34 de subofiţeri care au intervenit cu 8 autospeciale de lucru cu apă şi spumă.
Suprafaţa totală arsă a fost de aproximativ 17.000 mp.
Cauza probabilă: flacără – foc deschis în spaţii deschise şi fumatul în locuri nepermise.

12.08.2015, ora 15:35 – INCENDIU COMBINĂ AGRICOLĂ
În comuna Brazi, sat Negoieşti, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o combină agricolă.
Au ars combina agricolă la compartimentul motor şi la cel de sortare-depozitare şi aprox. 600 mp mirişte.
Cauza probabilă: efectul termic – coş, canal de fum deteriorat..

12.08.2015, ora 15:30 – INCENDIU VIŢĂ-DE-VIE
În comuna Gura Vadului, sat Gura Vadului, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o plantaţie de viţă-de-vie.
A ars viţă-de-vie pe o suprafaţă de aprox. 1,5 ha.
Cauza probabilă: flacără – foc deschis în spaţii deschise.

12.08.2015, ora 21:00 – INCENDIU TRAVERSE DE CALE FERATĂ
În oraşul Boldeşti-Scăieni, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, extins ulterior la treversele de cale ferată.
Au ars 11 traverse de cale ferată şi vegetaţie uscată pe aprox. 500 mp.
Cauza probabilă: flacără – foc deschis în spaţii deschise.

13.08.2015, ora 00:20 – INCENDIU GROAPĂ DE GUNOI
În com.Teişani, sat Teişani – islazul comunal, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la groapa de gunoi a localităţii.
A ars gunoi menajer pe o suprafaţă de aprox. 60 mp cu o grosime de depozitare de aprox. 0,5m.
Cauza probabilă: flacără – foc deschis în spaţii deschise.

12.08.2015, ora 10:50 – ASIGURARE ZONĂ ACCIDENT RUTIER
În com. Blejoi, DN1, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de descarcerare şi o ambulanţă SMURD pentru asigurarea zonei şi acordarea primului ajutor medical la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
În urma accidentului au fost avariate cele două autoturisme şi s-au înregistrat 6 victime. Pasagera unuia dintre autoturisme, o femeie în vârstă de 56 de ani a fost preluată de un elicopter SMURD; o altă victimă, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost transportat la UPU de către o ambulanţă SMURD.

12.08.2015, ora 10:50 – ASIGURARE ZONĂ ACCIDENT RUTIER
În com. Secăria, str. Museti, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de descarcerare şi o ambulanţă SMURD pentru asigurarea zonei şi acordarea primului ajutor calificat la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism.
În urma accidentului a fost avariat autoturismul şi s-au înregistrat 2 victime. Ambii ocupanţi ai autoturismului au fost asistaţi şi transportaţi la spital.

12.08.2015, ora 20:19 – ASIGURARE ZONĂ ACCIDENT RUTIER
În municipiul Ploieşti, str. Găgeni, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de descarcerare pentru asigurarea zonei la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
În urma accidentului au fost avariate cele două autoturisme şi s-au înregistrat 4 victime. Unul dintre pasageri a fost transportat la spital de către un echipaj SAJ Prahova.

Echipajele SMURD au intervenit în 36 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.