F.T.

Polițiștii prahoveni au intrat în alertă după ce, prin Numărul Unic „112”a fost reclamată dispariția unui cetățean kuweitian – Mohamed Ta Albaghli, în vârstă de 79 de ani.
Acesta a dispărut în seara zilei de miercuri,
5 august a.c., în jurul orei 20. 30, după ce, în cursul aceleiași zile, ar fi plecat să se plimbe prin comuna Măneciu, satul Cheia, și nu ar mai fi revenit la pensiunea din localitate, în care se cazase.
Bărbatul are aproximativ 1,75 m înălțime, constituție astenică, părul tuns scurt, ten măsliniu, mustață și poartă ochelari de vedere.
La data dispariției, acesta era îmbrăcat într-un veșmânt tradițional arab, de culoare albă, avea capul descoperit și folosea un baston din lemn de culoare neagră, cu inscripții argintii cu caractere arabe.
Polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, cu sprijinul jandarmilor, pompierilor și al unor reprezentanți ai Romsilva, împreună cu voluntari, au demarat căutările pentru a-l găsi pe cel dispărut.
Persoanele care pot oferi informații care să conducă la găsirea cetățeanului kuweitian sunt rugate să sune la numărul unic de urgență „112“ sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.