Oamenii de știință au constatat că, în 50 de ani, aproximativ 400.000 de cazuri de cancer de endometru din cele 3,4 milioane inventariate în țările menționate ar fi putut fi evitate cu ajutorul pastilelor anticoncepționale orale, dintre care 200.000 în ultimii zece ani (2005-2015). „Efectul protector important al anticoncepționalelor orale împotriva cancerului de endometru durează mulți ani după ce nu se mai iau pastile”, arată profesor Valerie Beral de la Universitatea Oxford, care a coordonat cercetările.
Ea adaugă că efectul benefic există chiar și la femeile care au luat pastile doar câțiva ani, prelungindu-se dincolo de 50 de ani, vârsta la care începe să se manifeste cancerul de endometru (ce nu are nimic de-a face cu cel de col uterin, care poate fi depistat prin testul Papanicolau).
Potrivit studiului, administrarea de pastile anticoncepționale orale timp de cinci ani ar reduce cu circa 25% riscul de a avea cancer de endometru înainte de 75 de ani. O perioadă de zece ani ar însemna înjumătățirea riscului de a face cancer uterin, acesta scăzând de la 2,3 cazuri la 100 de femei la 1,3.
Însă, deși anticoncepționalele pot avea un efect benefic asupra cancerului de endometru, ele cresc riscul de dezvoltare a unor boli cardiovasculare (infarct, accident vascular cerebral), amintesc specialiștii într-un comentariu care însoțește studiul. „Raportul beneficiu — risc este mult mai favorabil în cazul formulelor cu doze scăzute de estrogen, însă riscul de tromboză venoasă (formarea unor cheaguri în vene) rămâne mai mare la femeile care iau anticoncepționale orale decât la cele care nu recurg la ele”, afirmă Nicolas Wentzensen și Amy Berrington de Gonzales de la Institutul pentru Sănătate din Bethesda (SUA).
Există o dezbatere în privința riscurilor crescute de dezvoltare a unor tipuri de cancer care ar putea fi legate de administrarea de anticoncepționale orale. IARC, Agenția pentru Cancer a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aprecia în 2005 că pastilele contraceptive sunt la originea unei ușoare creșteri a cancerului de sân, de col uterin și de ficat, însă au un efect protector față de cancerul ovarian și de endometru.
În cadrul cercetării au fost observate circa 27.000 de femei bolnave de cancer de endometru din 36 de țări din Europa, America de Nord, Asia, Australia și Africa de Sud, relatează France Presse și 7sur7.be.