Producţia de energie electrică a fost anul trecut de 64,863 TWh, cu aproximativ 10,5% mai mare faţă de cea din anul 2013, iar România a fost exportator net, soldul import-export fiind de minus 7,123 TWh, conform unui raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Consumul intern a fost de circa 57,74 TWh, cu 1,9% mai mare decât cel din 2013. „Referitor la mixul de resurse, odată cu creşterea puterii instalate în centralele electrice regenerabile eoliene şi fotovoltaice, a crescut implicit ponderea acestora în mixul de producţie, ajungându-se în anul 2014 la o pondere de 9,56% a producţiei eoliene (8,05% în anul 2013) şi respectiv 2,52 % a producţiei fotovoltaice (0,70 % în anul 2013) “, se menţionează în raport. În ceea ce priveşte producţia hidroelectrică, procentul producţiei hidroelectrice a fost de 29,22%, înregistrând o creştere de 3,47% comparativ cu 2013. Valoarea maximă a consumului în anul 2014 a fost cu 145 MW mai mare decât cea înregistrată anul anterior. Astfel, consumul maxim brut a fost 9.303 MWh/h şi a fost înregistrat în ziua de 3 decembrie 2014 la ora 18,00. Valoarea minimă a consumului (4.092 MWh/h) s-a înregistrat în data de 8 iunie 2014, la ora 7,00.