În perioada 25 iulie – 31 august a.c., sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivelul I.P.J. Prahova se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive, la care participă poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, poliție transporturi, acțiuni speciale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.

În activităţile desfăşurate, poliţiştii urmăresc prevenirea comiterii de infracţiuni, asigurarea deplasării în siguranţă, precum şi asigurarea fluenţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens.

Astfel, în județul Prahova, în perioada 25 – 29 iulie a.c., 333 de poliţişti au participat în medie, zilnic, la activități.

În urma a peste 60 de acţiuni punctuale desfăşurate în această perioadă, poliţiştii au constatat 27 de infracţiuni, dintre care 5 de natură judiciară, 15 la regimul circulaţiei rutiere, 6 la regimul armelor şi muniţiilor şi una de alt gen. Dintre infracţiunile descoperite, 18 au fost constatate în flagrant delict.

Poliţiştii au depistat o persoană urmărită.

Au fost instituite 28 de filtre rutiere şi au fost confiscate 3 arme neletale.

De asemenea, au fost aplicate 935 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 193796 lei, dintre care 83 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, 32 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 7 la Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au aplicat 813 contravenţii prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 18 pentru consum de alcool, 202 pentru viteză neregulamentară etc.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscate bunuri în valoare de 2780 lei, au reţinut 48 de permise de conducere, dintre care 19 pentru consum de alcool și au retras 15 certificate de înmatriculare.

Exemple:
■ În urma unui control efectuat la o societate comercială cu punct de lucru în Breaza, au fost identificate la vânzare mai multe produse alimentare având termenul de valabilitate expirat, fapt pentru care s-a procedat la distrugerea produselor, fiind vorba despre o cantitate totală de aproximativ 50 kg.
Totodată, au fost găsite 85 kg legume și fructe, fără documente de provenineță, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Administratorul societății a fost sancționat contravențional

■ În urma unui filtru rutier efectuat în oraşul Breaza, polițiștii au oprit pentru control un autoturism cu valabilitatea numerelor de înmatriculare expirată.
În cauză a fost întocmit dosar penal.

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ :
Înainte de a pleca la drum mai lung, trebuie verificată întotdeauna starea tehnică a autovehiculului. De asemenea, este bine să vă interesaţi cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi.
Puteţi obţine informaţii permanent cu privire la condiţiile de trafic rutier şi la eventualele rute ocolitoare, prin intermediul Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Circulaţi adaptând permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Autoturismul trebuie echipat corespunzător. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelului şi al lichidului de parbriz.
Pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă.
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat. Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.
Nu lăsaţi autoturismul pornit şi neasigurat nici atunci când îl părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.
POLIŢIA ROMÂNĂ vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!