N.D.

Una dintre cauzele care au dus, în Prahova, la scăderea numărului populației este și aceea că, în majoritatea cazurilor, cuplurile au pus pe primul loc cariera, amânând oficierea relației. Dovadă sunt datele din semestrul I din acest an referitoare la ”nupțialitate”, prezentate de Direcția Județeană de Statistică. Astfel, pe grupe de vârstă și sexe se evidențiază faptul că, la nivel de județ, cele mai multe căsătorii s-au încheiat de către bărbații și femeile din grupa de vârstă cuprinsă între 25 și 29 de ani. Interesant este şi faptul că, potrivit aceloraşi date, vârsta medie la data când prahovenii au spus ”Da” în fața ofițerului de stare civilă a fost de 33,3 ani la bărbați și de 30,3 ani la femei, în creștere față de anul precedent, decalajul între vârsta medie a soților fiind de 3 ani. Din datele statistice mai reiese și faptul că vârsta medie înregistrată la prima căsătorie a fost de 30,5 ani pentru bărbați și de 27,4 ani pentru femei, context în care s-a precizat că , în comparație cu primul semestru din 2015, în acest an vârsta medie la prima căsătorie a înregistrat o ușoară creștere, concluzia fiind că se mențin tendința de deplasare a acestor indicatori spre limite de vârstă superioare. De menționat şi că în semestrul I – 2016 și-au unit destinele, în Prahova, 1.481 de cupluri, în creștere cu 268 de căsătorii față de aceeași perioadă a anului trecut.

Articolul poate fi citit si in editia tiparita