Proiect de înfiinţare a Agenţiei de Investigare Feroviară Română

La solicitarea Comisiei Europene, Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea Agenţiei de Investigare Feroviară Română, acest lucru urmând să se facă prin prin reorganizarea Autorităţii Feroviare Române (AFER). Astfel, Autoritatea Feroviară Română nu va mai include Organismul de Investigare Feroviară Român (OIFR), organismul de anchetă urmând să fie înfiinţat separat, ca instituţie publică în subordinea Ministerului Transporturilor, iar autoritatea naţională de siguranţă va continua să funcţioneze ca organism independent, în cadrul AFER.
Noua Agenţie de Investigare Feroviară Română va investiga accidentele feroviare grave şi incidentele produse în circulaţia trenurilor, urmând să fie condusă de un consiliu format din cinci persoane. Preşedintele consiliului va fi şi directorul general al agenţiei.

Se suplimentează numărul de posturi la DIICOT

În Monitorul Oficial nr.524 a fost publicată Hotărârea Guvernului privind modificarea numărului de posturi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Actul normativ prevede suplimentarea numărul de posturi de procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu patru posturi, prin preluarea acestora de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, numărul de posturi de specialist pentru DIICOT se reduce cu 17 posturi.

Numeroase sancţiuni – aplicate în urma unor controale la instituţii cu profil financiar

Poliţiştii au verificat, în cel de-al doilea trimestru al anului în curs, circa 12.000 de obiective şi peste 200 de prestatori de servicii de pază, sisteme de alarmare, monitorizare sau transporturi de valori monetare.
În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au dat 1.068 de amenzi, în valoare de 1.444.600 de lei.
Amenzile au fost aplicate în special pentru neasigurarea protecţiei valorilor monetare, lipsa protecţiei adecvate pe durata transportului valorilor ş.a.m.d.
Cu ocazia aceloraşi controale au fost vizaţi şi operatorii care exploatează şi organizează jocuri de noroc, unităţile poştale – aici, amenzile fiind date, în special pentru neprotejarea corespunzătoare a valorilor monetare.
Pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, poliţiştii au dispus măsuri cu termene de remediere a deficienţelor constatate.