Două autocisterne încărcate cu câte trei tone de produse petroliere care erau parcate pe o stradă din municipiul Ploiești au luat foc in aceasta după-amiază. Pompierii au securizat zona și au localizat focul, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova spunând că nu există riscul producerii unei explozii.
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că pompierii intervin cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu autospeciala de grupă operativă în cazul unui incendiu care a cuprins două autocisterne parcate pe Strada Târgoviștei din Ploiești.
Incendiul a fost localizat și se lucrează la lichidarea lui, reprezentanta ISU precizând că deocamdată nu se cunoaște cauza producerii acestuia, urmând a fi stabilită după efectuarea cercetărilor la fața locului.
Autoritățile au securizat zona, luând măsuri pentru protecția personalului și a populației din zonă, care însă nu a fost evacuată.
Până la acest moment, nu au fost înregistrate victime, a precizat Raluca Vasiloae.