În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au fost solicitate să intervină pentru gestionarea următoarelor evenimente:
08.07.2015, ora 00:25 – INCENDIU DEȘEURI
În municipiul Ploiești, șoseaua Vestului, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de deșeuri menajere.
Au ars 400 kg deşeuri carton.
Cauza probabilă: jar sau scântei – fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.
07.07.2015, ora 10:13 – INCENDIU APARAT AER CONDIŢIONAT
În municipiul Ploieşti, bulevardul Independenţei, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un aparat de aer condiţionat, apartinând Serviciului Public Local Comunitar.
Urmare a incendiului au ars unitatea exterioară a aparatului de aer condiţionat şi aproximativ 0,5 mp înveliş bituminos aflat sub unitatea exterioară a aparatului.
Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric – cablu, conductor electric defect neizolat corespunzător, sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice ori fizice.
07.07.2015, ora 22:52 – CĂUTARE PERSOANE
În localitatea Buşteni, strada Telecabinei, echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină pentru a căuta două persoane, un bărbat în vârstă de 53 de ani şi o femeie în vărstă de 50 de ani, care s-au rătăcit pe traseul Jepii Mici. După aproximativ o oră şi jumătate, cele două persoane au fost localizate şi însoţite pănă la un Jandarmeria Montană, unde au rămas peste noapte.
07.07.2015, ora 11:29 – INCENDIU CASĂ PARTICULARĂ
În localitatea Vălenii de Munte, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o autospecială pentru primă intervenţie şi comandă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară.
Urmare a incendiului au ars acoperişul locuinţei pe o suprafață de aproximativ 250 mp, o anexă gospodărească pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp, 3 mc lemn de foc şi bunuri de uz casnic.
Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza căldurii (radiaţie) solare acumulată, concentrată ori reflectată.
07.07.2015, ora 09:49 – ASANARE FÂNTÂNĂ
În comuna Lipăneşti, Satul Nou, echipajele de pompieri fost solicitae să intervină pentru a scoate o pisică dintr-o fântână şi ulterior au acţionat pentru asanarea fântânii.
Echipajele SMURD au intervenit în 25 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.