Primăria Municipiului Ploieşti, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, aduce la cunoștința cetățenilor că, în perioada 04 – 12 iulie 2015, se desfășoară activitatea de dezinsecție pe domeniul public al municipiului Ploiești, această activitate fiind derulată de către operatorul acestui serviciu, SC Coral Impex SRL.
Acțiunile se vor desfășura în conformitate cu prevederile Ordinului 119/2014 și cu recomandările Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie Cantacuzino, privind activitățile de dezinsecție la nivel comunitar.
Pentru ca activitatea de dezinsecție să fie eficientă, aceasta trebuie efectuată în mod unitar, la nivelul întregii localități, atât pe domeniul public, cât și privat.
În acest sens, toți cetățenii, asociațiile de locatari și proprietari, agenții economici și instituțiile publice trebuie să efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietăți, în clădiri și în subsolurile blocurilor, concomitent cu acțiunea municipalității pe domeniul public.
Activitatea de dezinsecția se va realiza cu utilaje portabile, conform contractului de concesionare a serviciului public de deratizare, dezinsecție și dezinfecție în municipiul Ploiești.
În cazul în care condițiile meteo vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a activității de dezinsecție va fi prelungită.