Ana M.
Muzeul Naţional Peleş din Sinaia organizează astăzi, de la ora 11.00, o nouă conferinţă ştiinţifică, intitulată „Casele de vis ale Reginei Maria: Palatul Cotroceni”, evenimentul anticipând deschiderea unei expoziţii temporare cu acelaşi titlu. Ştefania Dinu, muzeograf în cadrul Palatului Cotroceni şi doctor în istorie al Universităţii Bucureşti din 2007, va vorbi despre acest edificiu spectaculos, ce a reprezentat una dintre reşedinţele de suflet ale reginei. Invitata este autoarea celebrei lucrări dedicate „Vieţii cotidiene la Curtea Regală a României (1914-1947)”, publicată în anul 2011, la Editura Cartex. în 1866, regele Carol I de Hohenzollem-Sigmaringen a primit de la Corpurile Legiuitoare casele domneşti de la Cotroceni drept reşedinţe de vară. Din iniţiativa sa, în anul 1893 a început construcţia unui palat, pe locul fostelor case domneşti, noul edificiu fiind destinat moştenitorilor coroanei – principele Ferdinand şi principesa Maria. Palatul avea să suporte o serie de reamenajări interioare la iniţiativa principesei, acesta fiind transformat, astfel, într-una dintre casele sale de vis. Între anii 1949-1976, Palatul Cotroceni a funcţionat ca Palat al Pionierilor, iar din 12 iulie 1991, prin hotărâre guvernamentală, în aripa veche a Palatului Cotroceni s-a organizat Muzeul Naţional Cotroceni, aflat în subordinea Ministerului Culturii, fiind deschis pentru public pe 27 decembrie 1991.
Secţia de muzeografie a Muzeului Naţional Peleş a demarat în premieră anul acesta Programul Conferinţelor ştiinţifice dedicate istoriei Casei regale române. Conferinţele sunt însoţite de proiecţii fotografice detaliate şi desfăşurate în cadrul regal al Sălii mari de concerte, acolo unde altădată Regina Elisabeta organiza serate muzicale şi literare. Programul a debutat în luna martie 2015, cu o conferinţă susţinută de dr. Ruxandra Beldiman, cercetător III la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” din Bucureşti, intitulată „Castelul Peleş, reşedinţa Regelui Carol I. Etape de construcţie. Arhitecţi. Decoratori”.















