Petre Apostol
Înainte de a participa în calificările celui de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului – Wimbledon, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan, ocupantă a poziţiei 179 în clasamentul WTA, a evoluat la două competiţii în Marea Britanie.
Sportiva de 22 de ani, originară din Sinaia, a jucat, mai întâi, în calificările unui turneu ITF disputat pe iarbă, la Ilkey, dotat cu premii în valoare de 50.000 de dolari. Aceasta, însă, a pierdut în primul tur al fazei preliminare, cu Jessica Pegula, din Statele Unite ale Americii, aflată pe locul 298 WTA, scor 3-6, 4-6.
Interesant este că acestea se întâlniseră şi la turneul anterior la care au luat parte, din circuitul WTA, anume ‘s-Hertogenbosch (Olanda, tot pe iarbă), la începutul acestei luni. Atunci cele două sportive au jucat în al doilea tur al calificărilor, tot Pegula impunându-se, la capătul a două ore de joc, în trei seturi, scor 6-3, 2-6, 6-4.
Pentru Ana Bogdan a urmat participarea la un turneu internaţional demonstrativ organizat la Liverpool (Liverpool Hope International Tournament), care reprezintă, practic, cel mai mare eveniment de acest fel din Europa. Pe lista învingătoarelor şi-au trecut numele, la feminin, foste lidere mondiale, precum Martina Hingis (în 2011) şi Caroline Wozniacki (în 2006 şi în 2008).
Jucătoarea prahoveană a reuşit să-şi alăture numele pe lista învingătoarelor, câştigând turneul după o finală disputată în compania compatrioatei sale din Craiova, Elena Bogdan, scor 6-3, 7-6 (5). De asemenea, aceasta a evoluat şi într-un meci mixt între legende şi jucătoare profesioniste, alături de fostul mare sportiv australian, ocupant al locului 7 în lume în anii ’80, Peter McNamara. Ana Bogdan şi Peter McNamara s-au impus în duelul cu Barry Cowan şi Elena Bogdan, scor 8-6.
Imediat după turneul de la Liverpool, jucătoarea prahoveană s-a îndreptat spre Wimbledon, unde marţi seară a evoluat în calificările turneului de Mare Şlem. Ana Bogdan nu a avut prea mare noroc la tragerea la sorţi, jucând chiar cu principala favorită a fazei preliminare, experimentata sportivă iberică Lourdes Dominguez Lino, în vârstă de 34 de ani, clasată pe locul 90 WTA (cea mai bună poziţie ocupată a fost locul 40).
Jucătoarea prahoveană a opus rezistenţă remarcabilă în primul set al confruntării. Pe finalul actului, însă, serviciul său nu a funcţionat aşa cum şi-ar fi dorit, Lino realizând break la scorul de 4-4. Ana Bogdan a replicat imediat, egalând situaţia, dar a cedat, din nou, pe serviciul său, apoi, iar jucătoarea spaniolă a profitat, adjudecându-şi primul act, cu scorul de 7-5, după ce sportiva prahoveană a salvat două mingi de set.
Setul al doilea a fost la fel de echilibrat, însă, jucătoarea iberică a reuşit un break care s-a dovedit a fi decisiv, impunându-se cu scorul de 6-3, adjudecându-şi victoria după o oră şi 39 de minute.
Astfel, nici la cel de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului, fosta ocupantă a locului secund la junioare nu a reuşit să treacă de primul tur preliminar, acelaşi deznodământ înregistrându-se atât la Australian Open, cât şi la Roland Garros.