Nicolae Bănicioiu a anunțat astazi că România va trece de la 1 iulie la cel mai mic preț european al medicamentelor, noile prețuri fiind deja cunoscute în domeniul sanitar.

„De la 1 iulie, România trece practic la cel mai mic preț european, așa cum este normal, ținând cont și de prevederile și reglementările ordinelor de ministru, așa cum confirmă și contextul socio-economic pe care România îl traversează. Prețurile aici nu pot fi similare prețurilor din țările cu alte PIB-uri mult mai puternice decât țara noastră. Au fost purtate discuții și cu Comisia Europeană, cu partenerii internaționali în totalitate — FMI, CE—, cu asociațiile de producători, asociațiile de distribuitori, cu lanțurile de farmacii, ca să asigurăm distribuția și să nu avem deficiențe în aprovizionare și în accesul pacienților către medicamente”, a declarat Bănicioiu, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.

Nicolae Bănicioiu a spus că au existat discuţii cu toţi factorii implicaţi, FMI, Comisia Europeana, asociaţiile de producători, de distribuitori şi lanţurile de farmacii pentru a asigura distribuţia şi accesul la medicamente al românilor.

Ministrul Sănătăţii a spus că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi toţi banii care vor fi economisiţi prin preţurile mai mici „vor rămâne la ministerul Sănătăţii, vor fi parte a programului de a înnoi lista de medicamente”.

Premierul Victor Ponta a anunțat, duminică seara, din Turcia, două măsuri economice extrem de importante.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Victor Ponta a transmis că în cursul zilei a fost vizitat de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. În urma discuțiilor avute cu cei doi, premierul a anunțat că TVA standard va scădea la 19%, nu la 20%, cum anunțase PSD anterior, începând cu 1 ianuarie cel târziu, iar de la 1 iulie intră în vigoare scăderea prețurilor la medicamente cu 20 de procente.

Astfel, producătorii și distribuitorii vor fi obligați să scadă prețurile, ieftinirea medie fiind de 20%, însă cu reduceri care vor depăși acest prag.

„Astăzi (vineri, n.r.) dăm drumul ordinului privind CaNaMed-ul (Catalogul Național al Medicamentelor, n.r.) și probabil că va fi publicat luni și va intra în vigoare începând cu 1 iulie”, a declarat vineri Mihaela Udrea, şefa Direcţiei Farmaceutice din Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătății a mai arătat că valoarea redusă a medicamentelor va rămâne neschimbată pentru cel puțin 12 luni, producătorii și distribuitorii urmând a fi sancționați dacă nu actualizează preţurile.

Lista prețurilor finale ale celor peste 8.000 de medicamente va fi publicată pe site-ul Ministerului Sănătății și va putea fi consultată online de orice pacient care vrea să afle cât trebuie să plătească pentru un anumit medicament.