Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. În zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. N-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că, fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu, la 170 de ani. Acesta a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci era foarte ştiutor în amândouă limbile.
