Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, vă invită să participați, vineri, 05 iunie 2015, la acțiunile organizate cu prilejul celebrării Zilei Mondiale a Mediului, manifestările dedicate acestei zile înscriindu-se în efortul comun de transmitere către generațiile viitoare a unui mediu curat și sănătos.
Astfel, începând cu ora 9.30, la Sala Europa, din cadrul Palatului Administrativ, B.dul Republicii nr. 2 – 4, se va desfășura a doua ediție a Festivalului de film ecologic pentru elevi cu tema “7 miliarde de visuri. O planetă. Consumă cu grijă.” Tot la Sala Europa, începând cu ora 11.30, va avea loc premierea lucrărilor de pictură și grafică realizate de elevii Liceului de artă “Carmen Sylva”, având ca temă “Șevalet si deșeuri de echipamente electrice și electronice”.
Manifestările dedicate Zilei Mondiale a Mediului se vor încheia la ora 11.45, cu premierea școlilor participante la concursul “Școala reciclării – prezent și viitor verde”, la această competiție înscriindu-se 19 școli, cantitatea totală de deșeuri colectate selectiv și valorificate prin acest proiect fiind de 20,17 tone.