Ţara noastră recoltează, anual, 19 milioane m.c. de masă lemnoasă
Anual, în România se recoltează circa 19 milioane m.c. masă lemnoasă, dintre care 12 milioane m.c. se prelucrează industrial, iar diferenţa este destinată încălzirii locuinţelor şi altor utilizări. Din cantitatea destinată industriei, se exportă, anual, ca lemn brut (buşteni) 0,8 milioane m.c., iar restul se transformă în cherestea, furnir, panouri din lemn masiv şi diferite tipuri de plăci (PAL, MDF, Panel), a declarat presei Nicolae Ţucunel, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR).
Pieţele tradiţionale ale României pentru exportul produselor din lemn sunt din Orientul Mijlociu şi Îndepărtat, Africa de Nord şi Europa. În acelaşi timp, ţara noastră importă, anual, circa un milion m.c. de buşteni, în principal din Ucraina, Bulgaria, Croaţia şi Serbia.
Absorbţia banilor europeni în agricultură a depăşit 84 la sută
România a depăşit nivelul de 84 la sută al gradului de absorbţie al fondurilor europene din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR 2007 – 2013), în timp ce plăţile efectuate beneficiarilor de către Comisia Europeană depăşesc 7,6 miliarde de euro. „Cred că vom depăşi, în final, o rată de absorbţie de peste 90 la sută pe acest program, mai ales dacă obţinem acordul pentru prelungirea cu şase luni a termenului de rambursare a plăţilor, în cazul proiectelor derulate cu fonduri europene, dar şi posibilitatea ca banii de la anumite axe de finanţare care n-au fost accesaţi să fie redistribuiţi către alte măsuri ale programului”, a declarat George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Firme româneşti prezente la Târgul de mobilă din Germania
Săptămâna trecută, oraşul Koln a găzduit a 53-a ediţie a Târgului internaţional „INTERZUM”- cea mai importantă manifestare expoziţională europeană din domeniul furnizării semifabricatelor destinate industriei mobilei şi a decoraţiunilor interioare – la care au participat şi şapte companii româneşti. Acestea au avut prilejul de a-şi promova, alături de alte 1.500 de firme din 60 de ţări, cele mai interesante produse fabricate în ultima vreme: uşi, ferestre, panouri, mobilier manual (finisat şi nefinisat), scări interioare, profile stratificate, placaje, panouri laminate din lemn masiv ş.a., care au fost apreciate nu doar de publicul vizitator, ci şi de specialişti, potrivit comunicatului Ministerului Economiei.














