Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Câmpina – Biroul de Investigații Criminale, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, au identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, bănuit că, în data de 12 mai a.c., ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o gospodărie din municipiu.
Cu ocazia audierii celui în cauză, acesta ar fi recunoscut comiterea faptei, o parte dintre articolele care ar fi fost furate fiind recuperate de polițiști și predate persoanei vătămate.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.