Alex Călinoiu
După o lungă perioadă de interimat, prelungită din raţiuni birocratice, autorităţile judeţene au anunţat că vor demara concursul pentru ocuparea postului de manager la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti. Calendarul concursului urmează să fie stabilit zilele viitoare de către Consiliul de Administraţie al unităţii medicale.
În prezent, postul este deţinut de către medicul Marius Dinu, care a fost numit la conducerea Maternităţii Ploieşti în toamna lui 2014, după ce fostul director, Călin Boeru, demisionase în urma unui scandal legat de plecarea din spital a unei gravide, care în cele din urmă a născut în taxi. Până acum, autorităţile judeţene nu au putut demara concursul, în lipsa unor norme metodologice pentru aplicarea noii legislaţii.
„A apărut o modificare legislativă, prin Legea 91/2015, aşa că nu mai suntem obligaţi să aşteptăm apariţia normelor şi vom da drumul concursului pentru ocuparea postului. Acesta se va efectua în cadrul unităţii, de către Consiliul de Administraţie. Acum lucrăm la un calendar. Concursurile pentru celelalte posturi de conducere – director medical, director economic etc. – vor fi organizate după ocuparea funcţiei de director”, ne-a declarat Fabioara Ionescu, administratorul public al judeţului Prahova.














