Ana M.
În sistemul de învăţământ prahovean sunt vacante pentru anul şcolar viitor 1.321 de posturi, cu câteva zeci mai puţine decât cele scoase la concurs anul trecut, în condiţiile în care numărul elevilor şi cel al claselor sunt în scădere. Lista posturilor neîncadrate, raportate de conducerile unităţilor şcolare până la data de 7 mai, a fost postată pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, pe site-ul www.titularizare.edu.ro şi a fost afişată la avizierul de la sediul ISJ. Anul acesta, doar 148 de posturi sunt titularizabile-adică au o viabilitate de patru ani – cu unul mai puţin decât cele disponibile anul trecut, după cum ne-a precizat Tudor Iancu – inspector şcolar cu responsabilităţi privind managementul resurselor umane. Este vorba despre 86 de posturi existente în mediul urban şi 62 la unităţi de învăţământ din mediul rural. Acestea vor putea fi ocupate doar de către cei care vor reuşi să obţină media de minimum 7.00 la concursul din acest an, medie alcătuită din nota de minimum 7.00 la proba practică/ orală sau la inspecţia specială la clasă şi din aceeaşi notă minimă obţinută la proba scrisă. Pentru anul şcolar 2015-2016, vor fi scoase la concurs şi 1.173 de posturi pe perioadă determinată ( netitularizabile), dintre care 1017 sunt vacante şi 156 rezervate (acestea aparţin unor profesori titulari care din diferite cauze şi-au suspendat temporar contractele de muncă). Un număr mai mare de posturi se înregistrează în învăţământul primar şi preşcolar şi pentru candidaţii care vor să predea limbi străine. Menţionăm că în această listă nu sunt introduse posturile şi catedrele rezervate ale directorilor, directorilor adjuncţi şi ale inspectorilor. La sediul Inspectoratului Şcolar Prahova sosiseră ieri primele cadre didactice care doresc să participe la concursul pentru ocuparea posturilor/ catedrelor didactice vacante/rezervate din acest an. Cei interesaţi de un post în învăţământ îşi pot depune cererile de înscriere şi dosarele până pe data de 19 mai inclusiv, urmând ca pe 25 mai să aibă loc procesul de validare a fişelor de înscriere de către candidaţi -etapă la care prezenţa lor este obligatorie, în caz contrar fiind anulată înscrierea. În perioada 2 -12 iunie vor avea loc inspecţiile la clasă, probele practice şi cele orale. În ceea ce-i priveşte pe absolvenţii promoţiei 2015, aceştia îşi vor putea valida fişele de înscriere în perioada 9-13 iulie.
Examenul scris pentru ocuparea posturilor în învăţământ va avea loc pe 15 iulie, în câteva centre de examen din Ploieşti. Primele rezultate vor fi afişate pe 20 iulie, contestaţiile vor putea fi făcute în zilele de 20 şi 21 iunie, iar rezultatele finale vor fi anunţate pe 24 iulie a.c.