• Oficial, numărul prahovenilor căzuți în plasa infractorilor se menține ridicat

Violeta Stoica

Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane a dat publicității, recent, situația statistică a victimelor traficului de persoane identificate la nivel național în anul 2014. Județul Prahova se situează, potrivit cifrelor oficiale, peste media națională în privința persoanelor care au devenit victime ale infracțiunii de trafic de persoane, cu 22 de cazuri înregistrate oficial. Deși există zone predilecte în țară pentru infractorii care atrag în plasă tot mai multe persoane, în special femei, cum ar fi centrul, nord-estul țării și județele de la granița României, și Prahova a continuat, potrivit documentului menționat, să fie o sursă de carne vie pentru traficanții de persoane.
Din nefericire, chiar și în acest an, polițiștii de la BCCO și procurorii DIICOT au avut de-a face cu o adevărată rețea de traficanți de persoane, de minori și proxeneți. În prima jumătate a lunii februarie, pe raza județului Prahova au fost efectuate, într-o singură zi, nu mai puțin de 17 percheziții domiciliare care au vizat 23 de persoane bănuite că făceau parte dintr-o grupare specializată în infracțiuni de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism agravat.
Cinci persoane, printre care și o femeie, asupra cărora a existat suspiciunea că au racolat și determinat să practice prostituția, prin exploatare, mai multe tinere – printre care se aflau și minore – care proveneau din familii dezorganizate, au fost cercetate de procurorii DIICOT.
Potrivit anchetatorilor, tinerele erau racolate pe teritoriul României și duse “la produs” pe teritoriul Spaniei, în zona Alicante, 25 de victime fiind identificate în urma acțiunilor oamenilor legii.
Acesta este doar un exemplu de infracțiuni înlănțuite care pleacă, de fapt, de la traficul de persoane. Peste 700 de victime ale acestei infracțiuni au fost identificate, anul trecut, în România, însă și mai îngrijorător este că, potrivit reprezentanților Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, la nivel național, cele mai multe victime sunt recrutate de către o cunoştinţă sau de un prieten (47%), în mod direct, fără intermediari, promisiunea unui loc de muncă în străinătate deţinând ponderea cea mai mare în ceea ce priveşte condiţiile de recrutare (44% din totalul victimelor identificate).
Printre categoriile de persoane considerate vulnerabile se numără cele provenite din mediul rural, din totalul victimelor identificate la nivelul întregii țări 440 locuind la sat, 302 – în mediul urban, iar cinci dintre acestea provenind din Capitală.
De asemenea – spun reprezentanții Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane în situația statistică – se constată că, în ceea ce priveşte cea mai vulnerabilă categorie de vârstă, aceasta continuă să fie cea situată între 18 şi 25 de ani (279 victime). Cu toate acestea, un număr semnificativ de minori cu vârstele cuprinse între 14 şi 17 ani (251) ajung victime ale traficului de persoane şi minori.
Așa cum s-a întâmplat și în cazul relatat din județul Prahova, exploatarea sexuală rămâne una dintre cele mai răspândite forme de exploatare în rândul victimelor traficului de persoane. Pe de altă parte, însă, “victimele pot fi exploatate prin mai multe forme, în funcţie de nevoile şi domeniul infracţional al traficanţilor. Victime care erau obligate la practicarea cerşetoriei sau exploatate prin muncă au suferit şi alte abuzuri sau au fost exploatate sexual. Şi în acest an, exploatarea sexuală şi pornografia infantilă și pe internet ocupă primul loc în rândul modalităţilor de exploatare, cu 66% din total, urmată de exploatarea prin muncă – cu 25%. Au fost înregistrate victime exploatate prin obligarea la cerşetorie sau prin obligarea la comiterea de furturi, însă ponderea acestora a fost de doar 7%”, se arată în statistica pe anul trecut a victimelor traficului de persoane.
Cei mai mulți români care au picat în plasa infractorilor au ajuns, în 2014, în Italia (93 de victime), Germania (75), Spania (45), precum și în Austria – 32, Cehia – 29, Irlanda – 29, Portugalia – 22, Grecia – 19 victime şi Marea Britanie – 18 victime. Pe de altă parte, însă, conform statisticilor elaborate de către ANITP, a crescut ponderea traficului intern de la 38% la 45%, respectiv un număr de 339 victime au fost exploatate pe teritoriul României în anul 2014.