D. Constantin
Ieri, a pornit la drum Programul „Rabla” destinat cumpărării de maşini noi de către persoanele juridice şi instituţiile publice interesate şi pentru care Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a alocat 5000 de tichete valorice. Acestea vor fi alocate electronic, prin intermediul sistemului informatic administrat de către AFM.
Aşa cum scriam recent, în cadrul ediţiei din acest an a Programului „Rabla”s-au alocat de la bugetul statului 200 milioane de lei, dintre care 162,5 milioane de lei pentru persoanele fizice, iar 37,5 milioane de lei pentru persoane juridice, instituţii publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizaţii profesionale care îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.
La finalul sesiunii de depunere şi verificare a dosarelor producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor de autoturisme, pentru actuala ediţie a Programului „Rabla” au fost validaţi, de către AFM, peste 100 de dealeri auto, la nivel naţional. De cealaltă parte, lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor mai vechi de opt ani scoase din uz, conform HG nr. 2.406/2004, cuprinde 579 de firme, cu precizarea că această listă se actualizează lunar, potrivit datelor primite de AFM de la agenţiile judeţene pentru protecţia mediului. Concret, la nivelul judeţului Prahova au fost autorizate, până în momentul de faţă, următoarele societăţi comerciale: Remat SA Ploieşti, Rematholding Co SRL Bucureşti – Sucursala Ploieşti, Remat M.G. SA Arad – punct de lucru sat Pleaşa (comuna Bucov), Autoprim Hary SRL Bucov, Blue Bird-Pasăre Albastră SRL Ploieşti, Dancor Com SRL Blejoi, Rhodos SRL Câmpina, Mery 2000 SRL Măgureni şi Regent Helix AS SRL Băneşti.
Valoarea primei de casare a rămas cea de anul trecut, respectiv 6.500 de lei. În ceea ce priveşte cuantumul eco-bonusurilor, acesta este de 750 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, conform menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou. În cazul în care o persoană juridică optează pentru cumpărarea unei maşini noi prevăzută cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale), atunci aceasta va beneficia de un eco-bonus în valoare de 1.500 de lei. În sfârşit, în varianta achiziţionării unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in), se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 de lei. Participanţii la Programul „Rabla” au posibilitatea cumulării a maximum două eco-bonusuri.
Potrivit ultimelor statistici, aproape şase maşini din zece pe care le întâlnim pe şosele au o vechime de peste 10 ani. Mai exact, din totalul celor aproape 5 milioane de autovehicule aflate în circulaţie, 2,75 milioane au o vechime de cel puţin 11 ani. Dintre acestea, aproximativ 800.000 au fost fabricate în urmă cu mai bine de două decenii, reprezentând adevărate „bombe” pe patru roţi.