Călin Popescu Tăriceanu a trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii prin care îl invită pe acesta şi pe toţi membri CSM la o întâlnire informală în care să discute „problemele cu care se confrunta instituţia în general, dar şi în particular, în relaţia cu Parlamentul”. „Vă adresez dumneavoastră şi tuturor membrilor CSM invitaţia de a participa la această întâlnire. Vă propunem, de asemenea, prezenta la întâlnire a unui secretariat tehnic de lucru, din care vor face parte membri de la Senat şi ai CSM,” precizează preşedintele Senatului în scrisoarea publicată pe site-ul Senatului. Data şi ora întâlnirii vor fi stabilite ulterior, după ce preşedintele CSM va accepta invitaţia. „Propunerea noastră este ca în luările de cuvânt să fie exprimate opinii şi să fie adresate întrebări. De asemenea, vă propunem ca reprezentanţii mass-mediei să participe doar la deschiderea şedinţei, inclusiv la discursurile de deschidere ale preşedinţilor Senatului şi CSM, se mai arată în scrisoare. „În viziunea Biroului Permanent al Senatului, dezbaterile ar trebui să scoată în evidenţă problemele cu care se confruntă CSM în general, dar şi în particular, în relaţia cu Parlamentul. În egală măsură, membrii Biroului Permanent al Senatului vor aduce în discuţie o serie de aspecte care preocupa Legislativul în relaţia cu autoritatea judecătorească. Reprezentanţii Senatului vor inventaria toate opiniile şi propunerile exprimate şi, după caz, le vor transpune în propuneri legislative sau chiar în amendamente la actuala Constituţie. Este posibil ca în discuţiile ce vor avea loc să fie invocate, ca argumentaţie, o serie de speţe concrete. Vreau să subliniez că interesul nostru, ca unic organism legiuitor, este direcţionat spre decelarea unor soluţii general aplicabile, care să elimine eventuale disfuncţionalităţi, şi nu pe soluţionarea unor dosare aflate în lucru”, încheie Tăriceanu. Preşedintele Senatului a lansat propunerea unei întâlniri informale cu CSM după ce preşedintele CSM a depus o sesizare la Curtea Constituţională privind votul dat de Senat pe cererea DNA de arestare a lui Dan Şova, din 25 martie.