Petre Apostol

HC Activ CSO Plopeni şi-a asigurat prezenţa în careul de aşi al turneului final din Campionatul Naţional de Handbal pentru junioare I, echipa pregătită de profesorul Nicolae Nimu şi Florin Ciupitu bifând, ieri, cea de-a doua victorie din tot atâtea meciuri disputate în grupa A. După ce a învins pe LPS Roman în debutul turneului, scor 40-32 (19-12), formaţia prahoveană a trecut şi de CSŞ Odorhei.
Handbalistele grupării din Plopeni au avut iniţiativa în primele minute ale meciului, însă CSŞ Odorhei a replicat, preluând conducerea la mijlocul reprizei, scor 7-6 (min. 15). Elevele tehnicienilor Nicolae Nimu şi Florin Ciupitu au reuşit să revină, iar de la scorul de 8-9 au marcat de şase ori fără să primească niciun gol. CSŞ Odorhei a mai redus din diferenţă până la pauză, scorul după 30 de minute indicând 16-13 în favoarea formaţiei prahovene.
În partea secundă a meciului, diferenţa s-a menţinut de două goluri până spre mijlocul reprizei, când HC Activ CSO Plopeni şi-a dublat ecartul, scor 21-17 (min. 44). Apoi, gruparea din Odorhei a reintrat în joc, după un parţial de 3-0 în trei minute. Formaţia prahoveană, însă, nu s-a pierdut cu firea, menţinându-se în frunte până la final, adjudecându-şi victoria, cu scorul de 31-29.
În celălalt meci al grupei, Gr. Şc. Energetic Rm. Vâlcea a obţinut, de asemenea, a doua victorie de la turneu, trecând de formaţia LPS Roman, cu scorul de 32-29 (16-14). Astfel, HC Activ CSO Plopeni şi Gr. Şc. Energetic Rm. Vâlcea şi-au asigurat prezenţa în semifinalele turneului, iar meciul direct de astăzi va decide ordinea în care vor încheia grupa şi, implicit, adversarele din penultimul act.
În grupa B, după prima zi a turneului conducea Universitatea Reşiţa, care învinsese pe Marta Baia Mare, scor 34-29, fiind urmată de Dinamo Braşov şi CSM Bucureşti, care au încheiat la egalitate, scor 24-24.