Odată cu instalarea deplină a primăverii în oraşul amplasat pe tărâmuri acompaniate de undele Prahovei şi care de mai bine de un secol duce pe umeri blazonul de oraş al “aurului negru”, la Casa de Cultură a Studenților Ploiești şi în Campusul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti , se vor desfăşura în perioada 27.04. – 29.04.2015, „ Galele Folclorului Studenţesc”.
Călători prin veacuri, oamenii şi-au împletit trăirile, prinosul frumuseţii sufletului în cântece , dansuri şi tradiţii populare care au străbătut timpul păstrându-se nealterate şi aducând bucurie în inimile românilor.
Evenimentul, inclus în Festivalul Culturii şi Artei Studenţeşti, ediţia a XVIII a, organizat sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti va reuni pe parcursul celor două zile, într-un program atractiv, ambasadori ai cântecului şi dansului tradiţional românesc din diverse zone ale ţării şi invitaţii lor.
Proiectul are ca scop creşterea vizibilităţii ansamblurilor folclorice ale Caselor de Cultură ale Studenţilor, iar ca obiectiv păstrarea autenticităţii dansului şi cântecului tradiţional.
Invitaţi din cele mai frumoase zone ale ţării şi din culturi care rezonează cu cultura românească, în acest eveniment vor evolua:
– Ansamblul „Junii Braşovului” al Casei de Cultură a Studenţilor Braşov
– Ansamblul „ Doina ” al Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti
– Ansamblul „ Ardealul” al Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu
– Ansamblul „ Alba Carolina” al Casei de Cultură a Studenţilor Alba Iulia
– Ansamblul „ Doina Carpaţilor ” al Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi
– Ansamblul „Plaiuri Prahovene” al Casei de Cultură a Studenţilor Ploieşti
– Ansamblul „Kymata” al Comunităţii Elene din judeţul Prahova
– Studenţi din Republica Arabă Siriană şi Republica Arabă Yemen
Programul evenimentului include :
27.04.2015
ora 14.00 : Parada portului popular pe aleile din Campusul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti
ora 13.45: „Hai la hora studenţească”- hora ansamblurilor folclorice care participă la Gale
ora 18.00: „Cântec, joc şi voie bună”- spectacol de folclor – evantai de tradiţii româneşti şi străine
28.04.2015
ora 10.00-11.00 Vizitarea principalelor obiective turistice din oraşul Ploieşti
ora 18.00: „Cântec, joc şi voie bună”- spectacol de folclor – evantai de tradiţii româneşti