D. Constantin

O echipă de angajaţi ai companiei OMV Petrom şi câţiva reprezentanţi ai presei au participat, ca voluntari, la construcţia „Centrului comunităţii defavorizate din Boldeşti-Scăeni” – o clădire realizată după standardul internaţional de certificare a construcţiilor ecologice. Îndrumaţi de specialiştii organizaţiei Habitat for Humanity România, voluntarii au confecţionat şi vopsit gabioane din fier pentru terasa exterioară, au chituit mozaicurile din băi, au ajutat la montarea instalaţiilor sanitare şi electrice ş.a.
Materialele tradiţionale folosite la construcţia clădirii (baloţi de paie, tencuială de lut şi învelitoare din şindrilă) s-au îmbinat cu tehnologii performante (fundaţie pe şuruburi metalice, sistem de ventilaţie cu recuperator de căldură, ferestre triplu vitrate, sisteme fotovoltaice şi panouri solare). „Pe parcursul unui an, clădirea va produce mai multă energie decât consumă, datorită unei bune izolări termice, a consumului redus de energie şi producerea acesteia cu ajutorul panourilor fotovoltaice. De asemenea, apa potabilă va fi obţinută dintr-un puţ forat în curtea centrului, dar nici apa de ploaie nu este irosită, ci se colectează şi este folosită pentru irigaţii”, ne-a declarat Loredana Modoran, din cadrul Habitat for Humanity România. Obiectivul centrului îl reprezintă educarea tinerilor comunităţii defavorizate din Boldeşti-Scăeni, atât printr-un progra,m de tip „şcoală după şcoală”, cât şi prin alte activităţi nonformale (teatru, dans, vizionări de filme, cerc literar etc) sau vocaţionale (argintărit, olărit, împletituri, lucratul în lemn ş.a.). Clădirea a fost construită în parteneriat cu finanţatorul OMV Petrom, asociaţiile Habitat for Humanity România, CSMS, Amare Rromentza şi primăria oraşului Boldeşti-Scăeni.
Din 1996 încoace, organizaţia Habitat for Humanity România construieşte, reabilitează, oferă consultanţă, suport tehnic şi derulează programe de eficienţă energetică pentru grupuri vulnerabile, viziunea sa fiind „o lume în care toţi oamenii au un loc decent în care să trăiască”. În fiecare an, pe şantierele Habitat for Humanity România lucrează circa 1.200 de voluntari din SUA, Canada, Olanda, Marea Britanie, Germania, Elveţia ş.a, cărora li se alătură peste 40 de echipe de voluntari de la diverse companii româneşti. Aceştia îşi acoperă, din lefurile proprii, toate costurile logistice (cazare, masă, transport ş.a.) şi, în plus, oferă şi o donaţie consistentă pentru sprijinirea nevoii de locuire decentă a persoanelor defavorizate.