Caroline Wozniacki a jucat tenis cu preşedintele SUA

Sportiva daneză Caroline Wozniacki, locul 5 WTA, a jucat tenis cu preşedintele SUA, Barack Obama, pe un teren improvizat la Casa Albă, informează site-ul oficial al WTA.Mai multe actuale şi foste jucătoare au participat, luni, la Casa Albă, la evenimentul Easter Egg Roll. Alături de Wozniacki au mai fost prezente CoCo Vandeweghe, Victoria Duval şi Alicia Black, precum şi fosta jucătoare Katrina Adams, preşedintele federaţiei americane de tenis, USTA. Obama, îmbrăcat casual, cu pantaloni şi cămaşă, a schimbat câteva mingi cu Wozniacki, echipată în ţinută sport. USTA a sprijinit astfel una dintre iniţiativele soţiei preşedintelui american, prin care Michelle Obama vrea să-i convingă pe copii să facă mişcare.