Ce spune președintele CJ despre investițiile care trebuie finalizate în acest an

V. Stoica

Proiectul bugetului Prahovei a trecut cu unanimitate de voturi, în cadrul ședinței de ieri a consilierilor județeni, un buget în care fiecare instituție în parte trebuie să țină cont de restrângerile determinate de situația economică actuală, dar și de necesitatea finalizării unor investiții importante în infrastructura rutieră, în infrastructura de apă și canalizare, în cea spitalicească și rețeaua de gaze naturale de pe Valea Slănicului.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a explicat, înaintea votului, cum s-a structurat proiectul de buget al CJ și al instituțiilor subordonate: ”Nu este un buget care să răspundă tuturor dorințelor noastre. De această dată, am redus cheltuielile de funcționare, încercând ca fiecare unitate subordonată să facă eforturile necesare pentru asigurarea salariilor. Trebuie să avem în vedere faptul că avem câteva investiții cu termen de finalizare anul acesta. De exemplu: rețeaua de gaze, care într-un fel sau altul, anul acesta trebuie pusă în funcțiune; avem parcurile fotovoltaice unde trebuie asigurată interconectarea, un proiect esențial pentru întreg județul Prahova; un proiect în derulare al Hidro Prahova care trebuie finalizat anul acesta – stația de epurare de la Poiana Câmpina. Avem de asemenea câteva reparații majore cum ar fi podul de la Breaza. Astăzi, contractual vorbind, centura de la Comarnic ar trebui să se finalizeze la sfârșitul lunii iunie, nu cred că este fezabil acest termen, dar sunt convins că în luna august lucrarea va fi închisă. Însă nu putem da drumul la centură și în septembrie să închidem circulația pentru că nu este gata podul de la Breaza. De aceea este necesară finalizarea lucrărilor la podul de la Breaza. Mai sunt și alte obiective care trebuie finalizate în acest an, cum ar fi spitalul de la Buna Vestire sau cel modular de la Obor. Sunt obiective principale care trebuie finalizate în acest an, iar în proiecția de buget a trebuit să țin cont de toate aceste investiții prioritare. Bugetul din acest an nu este unul care să ne satisfacă toate condițiile pe care ni le dorim. Vreau să atrag atenția tuturor direcțiilor subordonate să ia măsuri astfel încât să fim disciplinați financiar”, a precizat Virgiliu Nanu înainte de votul bugetului județean pentru anul în curs.
Concret, bugetul propriu al județului Prahova aprobat în ședința de ieri este, la venituri totale, în sumă de 1.394.618.980 de lei, iar la cheltuieli totale- în sumă de 1.448.618.980 de lei, deficitul de 54.000.000 de lei finanţându-se din excedentul înregistrat la încheierea exerciţiului bugetar al anului 2025.