CSM BBA Petrolul Ploieşti a început play-out-ul Ligii Naţionale de Baschet Masculin – BCR cu o victorie şoc la Târgu Mureş, nu atât prin prisma faptului că formaţia ce a încheiat sezonul regulat pe poziţia a 10-a ar fi de nebătut pe propriul teren, cât a modului în care au decurs ostilităţile şi, implicit, scorul. Băieţii pregătiţi de Milan Skobalj s-au impus cu 91-89 (17-21, 18-36, 19-16, 37-16), graţie unei reveniri incredibile reuşite în repriza secundă, și, mai ales, în ultimul sfert, după ce, cu puţine secunde înainte de pauză, mureşenii aveau un avans de 26 de puncte: 57-31!
Reglajele făcute la pauză de staff-ul nostru, dar şi o oarecare relaxare a gazdelor au făcut posibilă răsturnarea incredibilă din partea a doua, un element important fiind, probabil, şi faptul că nici măcar sfertul al 3-lea nu anunţa ceea ce avea să se întâmple în ultimele 10 minute. S-a intrat în ultima secvenţă cu 73-54 pe tabelă, dar, pas cu pas, băieţii noştri au simţit că obiectivul reducerii ecartului la o diferenţă decentă se poate transforma în cel a obţinerii victoriei.
După ce condusesem doar în două rânduri în primul sfert, am (re)venit în faţă când mai erau 61 de secunde din meci după a doua „triplă” din sfert reuşită de Andre Jones, pentru 85-87! Şi, după un parţial de 16-2, tabela a indicat scorul 83-71 în minutul 35. Ultimele secunde au fost despre defensivă şi stăpânire de sine la linia de fault, apărarea blocând două atacuri ale gazdelor, iar, la celălalt panou, acelaşi Andre Jones, dar şi Codruţ Dinu, reuşind să transforme toate cele patru „libere” de care au beneficiat pe faulturile disperate ale adversarilor. Chiar şi aşa, cu scorul 91-88 când mai erau 3 secunde de jucat, „am reuşit” să le oferim mureşenilor o şansă nesperată de a câştiga,  „liberă” ratată intenţionat de Martinic, urmată de un balon scăpat afară de Brooks – altfel, excelent în special în ultimul sfert, în care a marcat 11 puncte! – ducând la un şut „de 3” încercat, dar nereuşit, de shooter-ul gazdelor, Diggs!
Și, astfel, s-a ”consumat” una dintre cele mai mari surprize petrecute în Liga Națională, în acest sezon, ultimul sfert al primului meci din play-out fiind unul care ”va fi ținut minte”!
Lotul echipei ploieștene în acest prim joc a fost ­următorul: A. Jones (19 puncte, 3×3), D. Brooks (16), V. Brkic (12 puncte, 9 recuperări), C. Dinu (12, 2×3), K. Cooper (12), D. Raşoga (7), J. Febres (7, 1×3), A. Calenic (6), Cr. Cotoară, R. Pătraru, R. Movileanu şi G. ­Angelian.

„Satelitul” bate în efectiv redus

Echipa secundă a CSM BBA Petrolul Ploieşti a câştigat și ea, cu 81-73 (19-25, 14-14, 24-15, 24-19), meciul din etapa a 23-a a Ligii 1 de Baschet Masculin, Grupa Echipelor Satelit, disputat pe terenul celor de la CSU Sibiu 2!
Din nou într-o formulă restrânsă, determinată de prezenţa la Târgu Mureş pentru meciurile din Liga Naţională a băieţilor care evoluează la seniori – David Raşoga, Robert Pătraru, şi Rareş Movileanu – ca să-i amintim pe cei care au jucat constant la „satelit” în acest sezon, băieţii noştri şi-au făcut jocul şi, chiar dacă debutul a fost ceva mai ezitant, gazdele conducând la un moment dat cu 25-13, au câştigat, în final, fără emoţii în fieful sibienilor.
Mihai Comănescu, cel care a condus echipa de pe margine, a mizat pe următorii jucători: Al. Dimov (14 puncte, 2×3), F. Diaconescu (14, 2×3), V. Borcan (12), M. Necula (10, 2×3), S. Ciulin (9), A. Bădicioiu (8, 2×3), D. Ilie (8, 2×3), R. Mihalache (4 puncte, 11 recuperări, 7 pase decisive) şi Al. Şerban (2).
CSM BBA Petrolul Ploieşti are bilanţ 10/3 în Grupa Echipelor Satelit şi va juca în etapa a 24-a duminică- 10 mai, în Sala „Olimpia”, cu CSO Voluntari 2.