Luiza Rădulescu Pintilie
Într-o zi de sâmbătă- care era zi normală de școală pe vremea în care purtau uniformă și matricolă- foști elevi ai școlii gimnaziale din comuna Dumbrăvești- purtând astăzi oficial numele Școala Gimnazială ” Erou Sergent Grigore Ioan” – și-au reauzit strigate numele din catalog exact de la catedra uneia dintre cele două clase în care au învățat.
După 45 de ani, absolvenți ai claselor a VIII-a A și a VIII-a B n-au mai stat, de această dată, aliniați în bănci de lemn, ci, după ce au fost întâmpinați cu pâine și sare, s-au așezat într-un fel de careu al emoției, al reamintirii, într-un arc peste timp trasat nu cu compasul nelipsit de la orele de geometrie de cândva , ci direct cu bătăile inimilor lor deja trecute prin viață. Au fost mai puțini decât se știau cei care au răspuns ”Prezent”, unii fiind alături doar cu gândul și sufletul de acolo de unde îi vor fi purtat grijile zilei, iar nu puțini adunând deja anii veșniciei, viața lor stingându-se în durerea unor suferințe nemiloase.
Iar pentru ei, ca și pentru dascălii plecați la ceruri, inclusiv cele două profesoare-diriginte Veronica Gavril și Surănuț Nelia- momentul de reculegere ținut de toți cei prezenți, la îndemnul directorului actual al instituției, profesoara Alina Manolache, a fost o luminoasă reverență în fața memoriei și a neuitării lor. Apoi, deodată cu numele strigate unul după altul de distinșii dascăli Milica Popa și Vasile Pascu, cu emoția pe care la rându-le au împărtășit-o, filele ușor îngălbenite ale celor două cataloage au devenit file ale unor simbolice cărți de viață din care, la momentul revederii, au fost mărturisite bucurii și împliniri, dar și încercări și provocări personale ori de familie. Mai ales de familie, fiindcă oriunde i-au dus pașii în viață și în carieră, fără excepție toți au vorbit despre familie, cea căreia îi aparțin și cea ceva mai mare, a unei comunități, care mai ales într-un sat ține oamenii aproape nu numai prin legăturile lor de rudenie, ci și prin acelea ale locului din care se trag, ale școlii prin care au trecut, ale dascălilor care i-au învățat, ale colegilor pe care i-au avut. O înseninare cu totul specială am văzut pe chipuri atunci când povestea de viață a ajuns la copii și nepoți, la realizările acestora, la mulțumirea și mândria de părinți și bunici care-i văd urmându-și și împlinindu-și visurile. Iar trăirile dascălilor au fost pe măsura bucuriilor ori a momentelor mai dificile de viață traversate de cei care le-au trecut prin mâini, dar nu am niciun dubiu că și prin suflete, rămânându-le acolo!
Și dovezile au fost multe în răgazul întâlnirii pornită ca un gând mai vechi al unui fost absolvent de a-și reîntâlni dascălii și colegii, Pîrvu Tiberiu- actualul director al cunoscutei întreprinderi Uzina Mecanică Plopeni ( mama sa, doamna Maria Pîrvu, fiind ani de-a rândul apreciată ca secretar al școlii ) și susținută până în momentul frumoasei sale realizări de dascălii Milica Popa, Aneta Strezoiu și Vasile Pascu. Mai mult decât atât, încărcătura de emoție și de nostalgie s-a adâncit cu fiecare nume nou strigat, cu fiecare nouă aducere aminte, cu fiecare întâmplare povestită cu atâta farmec de învățătoarele Milica Popa și Aneta Strezoiu, dar și de profesorul Vasile Pascu – cea dintâi fiică a așezării, ceilalți doi adoptați cu bucurie și toți trei apreciați de elevi și părinți pentru priceperea, pentru căldura și pentru dăruirea cu care au învățat generație după generație, dar și pentru felul aparte în care s-au dovedit a fi acei intelectuali de care o comunitate are nevoie exact într-o instituție care educă, modelează și luminează în sensul cel mai propriu, dar și în afara ei, printre oameni. Ani mulți director al școlii, profesoara Lucica Dumitru a amintit, cu glasul stins sub aceeași emoție a revederii, momentul în care a fost montat lambriu în clase sau pe acela în care, în cabinetul de limba română, a fost așezată pe perete definiția dată de Arghezi cuvintelor ce definesc nu doar limbajul poetic, ci însăși limba maternă în care vorbim și ne înțelegem cu toții : ” Cuvinte fulgi, cuvinte aer, cuvinte metal. Cuvinte întunecate ca grotele și cuvinte limpezi ca izvoarele pornite din ele. Cuvintele scapără ca pietrele (…) te liniștesc ca răcoarea (…) sau te adapă cu roua trandafirilor...” În fapt, cuvintele și înțelesurile acestea au definit amestecul stărilor încercate de fiecare dintre cei prezenți și de toți laolaltă și au fost înscrise atât de sugestiv pe tablă : ”Anii au zburat , sufletele s-au regăsit./Ne revedem după atâția ani cu drag, cu dor , cu bucurie”.
Am fost , la rândul meu, pe cât de onorată pe atât de emoționată să mă regăsesc printre cei care au fost invitați la o asemenea întâlnire de suflet, eu însămi fiind elevă a acestei școli și purtând pentru totdeauna încredințarea și recunoștința că îi datorez fundamentul solid și luminos pe care l-a pus pregătirii mele, pe care au zidit apoi și mai înalt celelalte școli prin care am trecut, precum și deschiderea largă dată zborului și împlinirii mele de astăzi. Am așezat, la propriu, alături de colegii mei, de dascălii și părinții noștri cărămida construcției acestei școli în anul 1974 și m-a bucurat să aflu, în cuvântul rostit de primarul Răducanu Dorin, că pentru generațiile viitoare urmează să fie construită, prin fonduri europene, o școală nouă, aliniată tuturor standardelor de modernitate, funcționalitate și siguranță actuale. Așa cum a fost o bucurie să regăsesc, în momentele artistice prezentate, cu talent și dăruire, pe scena căminului cultural, de copiii membri ai ansamblului ”Doina” Dumbrăvești ceva din frumusețea serbărilor școlare la care am participat ca elevă.
***
Da, anii au zburat. Da, sufletele s-au regăsit sâmbătă- 25 aprilie 2026, la Școala Gimnazială ” Erou Sergent Grigore Ioan” Dumbrăvești, cu drag, cu dor , cu bucurie, dar mai ales, după toți anii în care am trecut prin viață, după experiența și înțelepciunea adunate acolo unde ne-am găsit locul și împlinirea, cu convingerea că fiecare dintre noi datorează școlii și dascălilor care o însuflețesc mult din ceea ce este și unde este.
Iar adevărul acesta s-ar cuveni să ni-l amintim fiecare în parte și toți laolaltă ceva mai des, iar școala să devină o prioritate națională nu numai declarativ, ci mai ales în decizii și în fapte!
