Potrivit Primăriei Ploiești, pe strada Tache Ionescu se vor derula lucrări de reparații ale covorului asfaltic în perioada 27.04-01.05.2026.
Lucrările vor fi monitorizate de către reprezentanții Serviciului Investiții și Reparații Drumuri din cadrul Direcției Tehnic, Investiții a municipalității, executantul reparațiilor fiind asocierea S.C. Drum Concept S.R.L. (lider al Asocierii) – S.C. Alpenside SRL (asociat) și S.C. Terra Gaz Construct (asociat). ”Pentru aceste intervenții se vor respecta cerințele cuprinse în caietul de sarcini, precum și legislația și normativele tehnice în vigoare. Pentru buna desfășurare a lucrărilor respective, adresăm rugămintea conducătorilor auto să nu parcheze autovehiculele în zona străzii Tache Ionescu, în perioada menționată. Vă informăm că toate modificările de circulație, fie ele provizorii sau permanente, sunt actualizate constant în aplicația de navigație WAZE”, au precizat reprezentanții municipalității ploieștene. (Foto arhivă)















