În Liga 3, play-off –ul a adus două înfrângeri identice, la limită, pentru echipele prahovene, care au pierdut, ambele, cu 1-0 și sunt, atât Breaza, cât și CS Blejoi, pe ultimele locuri ale clasamentului în această fază a întrecerii.
În seria 1, din etapa 3, CS Blejoi a pierdut la una dintre favoritele la promovare, ȋntr-un meci ȋn care a ratat nepermis de mult, dar a ”salvat” și un al doilea penalty al gazdelor (care au dat unicul gol tot de la punctul cu var). .
O înfrângere la limită a fost și pentru Tricolorul Breaza, în fieful grupării SC Popești-Leordeni, echipă care se luptă, cu șanse, la promovare. Singurul gol al jocului a fost marcat în minutul 65, de Alexandru Dane, care a finalizat o centrare din flancul stâng cu un șut în forță. De altfel, gazdele au avut inițiativa în jocul de astăzi și au ratat mai multe ocazii importante de gol, în timp ce echipa lui Marius Vișan și-a trecut în cont o bară.
În ”cealaltă parte” a întrecerii, play-out-ul, în seria II, cele 3 echipe prahovene nu au emoții la retrogradare, chiar dacă CSO Plopeni a pierdut cu Rm. Sărat, De menționat, încă un succes, al cincilea la rând, pentru Petrolul 2, care a avut în Guiu marcator al unui hattrick, în prima repriză, ”vedeta meciului”, tânăra echipă petrolistă reușind a, după 5 eșecuri la rând să bif3ze tot atâtea victorii consecutive!
Mult mai acerbă este lupta pentru salvare în play-out-ul din C 4, unde CSO Vplenii de Munte și CSO Băicoi speră să evite retrogradarea, din cea mai echilibrată serie, la acest capitol. Vălenarii au învins cu 2-1 Pucioasa, iar CSO Băicoi a spart gheața, în sfârșit, cu primele puncte din 2026, obținute contra celor de la Titu, formațiile prahovene mai sus amintite urmând să se întâlnească, runda viitoare, în meci direct, la Vălenii de Munte!

CSM Cetatea Suceava – CS Blejoi 1-0 (1-0)
A marcat: Cerlincӑ (16-11m)
Cetatea: Ciobanu – Buceac (46 Petraru), Chelari, Perju, Codreanu (56 Frunzӑ)- Sumanariu, Cerlincă (cpt), Tucaliuc (82 Marian) – Ferhaoui, Răducan (56 Niţu), Gorovei (84 Grosu). Antrenor: Petre Grigoraş.
CS Blejoi: Berbeacӑ – Şerban, Nicolae, Costache, R. Oprea – Mӑnescu, Dima (cpt) (69 Ionicӑ), Iliescu – Dr. Gheorghe (69 A. Oprea), Dicu, Niţescu. Antrenor: Rӑzvan Vlad.
Avertismente: Ferhaoui (42), Sumanariu (72), Tucaliuc (80) / Iliescu (83)
Arbitri: Cristian Bulibaşa (Buzӑu) – Mihӑiţӑ-Adrian Noroc (Botoşani) şi Dorinel Colniceanu (Tulcea). Rezervӑ: Mihai Moisӑ (Iaşi)
Observator pentru arbitri: Ştefan Patrichi (Iaşi), delegat de joc: Vasile Vamanu (Bacӑu).

Fotbal Seniori
Superscore Liga 3, Play-off, Seria 2, etapa a 3-a
SC Popești-Leordeni – Tricolorul Breaza 1-0
A marcat: Al. Dane (65)
Popești: Rădulescu – Nadolu, Leafu (cpt), Bobaru, Căpraru, Nicola (90+3 Munteanu), Sin (90+3 A. Gheorghe). Balgiu (61 M. Gheorghe), Njindja, Mutu, Ion (46 Dane). Antrenor: Cristian Popescu.
Tricolorul: Neacșu – Radu, Burlacu, Ștefan (cpt), Dumitrescu (84 Miclea), Prodan (58 Tache), Nedelcu, Ioniță, Șchiopu (84 Stoica), Dumitrache (68 Trăistaru), Vintilă. Antrenor: Marius Vișan.
Cartonașe: -.
Arbitri: Robert Marian Dumitru (Balș) – Lucian Marian Anghel (Caracal), Albert Badea (Șopârlița). Arbitru de rezervă: Răzvan Gherman (București).
Observator de arbitri: Adrian Gligoras (Târgoviște). Delegat de joc: Mihai Andrieș (București).

Meciuri și rezultate etapa 3 play-off Liga 3, sezon 2025-2026:
SERIA 1
Cetatea Suceava – CS Blejoi 1-0
Andrei Cerlincă (19 – penalty)
Viitorul Onești – Sporting Lieşti 1-0
Ştiinţa Miroslava – KSE Târgu Secuiesc 1-3
Şoimii Gura Humorului – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 4-0
CLASAMENT
Loc Echipă M V E Î G P
1 Şoimii Gura Humorului 3 2 1 0 9 – 1 (8) 20
2 Cetatea Suceava 3 3 0 0 10 – 2 (8) 19
3 Sporting Liești 3 0 1 2 1 – 7 (-6) 16
4 KSE Târgu Secuiesc 3 1 1 1 4 – 4 (0) 15
5 Viitorul Onești 3 2 1 0 3 – 0 (3) 14
6 Știința Miroslava 3 2 0 1 7 – 4 (3) 10
7 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 3 0 0 3 1 – 9 (-8) 5
8 CS Blejoi 3 0 0 3 1 – 9 (-8) 2

SERIA 2
Înainte Modelu – Flacăra Moreni 2-2
SC Popeşti Leordeni – Tricolorul Breaza 1-0
Alexandru Dane (65)
Dunărea Călăraşi – CSL Ştefăneştii de Jos 2-1
Agricola Borcea – Olimpic Zărneşti 4-0
CLASAMENT
Loc Echipă M V E Î G P
1 SC Popești Leordeni 3 3 0 0 6 – 3 (3) 18
2 CSL Ştefăneştii de Jos 3 1 0 2 2 – 3 (-1) 16
3 Agricola Borcea 3 2 1 0 12 – 3 (9) 15
4 Olimpic Zărneşti 3 2 0 1 8 – 6 (2) 13
5 Flacăra Moreni 3 0 1 2 5 – 11 (-6) 13
6 Înainte Modelu 3 0 1 2 2 – 6 (-4) 10
7 Dunărea Călărași 3 1 1 1 4 – 6 (-2) 9
8 Tricolorul Breaza 3 0 2 1 3 – 4 (-1) 5

Play-out
SERIA 2
Petrolul 2 – Dacia Unirea Brăila 5-0
Andrei Guiu (7, 13, 34), Alberto Călin (24), David Paraschiv (37)
CSO Plopeni – CSM Râmnicu Sărat  1-2
Victoria Traian – Unirea Braniştea 1-0
CS Păuleşti – SC Oţelul Galaţi 2 2-2
CLASAMENT
Loc Echipă M V E Î G P
1 Unirea Braniştea 3 2 0 1 11 – 3 (8) 42
2 Victoria Traian 3 1 2 0 5 – 4 (1) 36
3 CS Păuleşti 3 0 2 1 6 – 7 (-1) 34
4 CSO Plopeni 3 1 0 2 3 – 5 (-2) 34
5 Petrolul 2 3 3 0 0 13 – 2 (11) 33
6 CSM Râmnicu Sărat 3 1 2 0 7 – 6 (1) 19
7 Dacia Unirea Brăila 3 0 1 2 2 – 8 (-6) 18
8 SC Oțelul Galați 2 3 0 1 2 4 – 16 (-12) 9

SERIA 4
Progresul Mogoşoaia – Kids Tâmpa Braşov 1-0
CSM Săcele – Voința Crevedia 0-0
CSO Băicoi – ACS Urban Titu 2-0
Mădălin Ghinea (70), Magaye Gueye (85)
CSO Teleajenul Vălenii de Munte – FC Pucioasa 2-1
Andrei Ciobanu (18 ,36 ) /Calofir (9)
Clasament
Loc Echipă M V E Î G P
1 CSO Teleajenul Vălenii de Munte 3 1 1 1 6 – 6 (0) 32
2 Urban Titu 3 1 0 2 3 – 6 (-3) 32
3 CSM Săcele 3 1 2 0 2 – 0 (2) 30
4 Voința Crevedia 3 1 2 0 5 – 2 (3) 28
5 CSO Băicoi 3 1 0 2 3 – 5 (-2) 28
6 Kids Tâmpa Braşov 3 1 1 1 2 – 2 (0) 27
7 Progresul Mogoşoaia 3 1 0 2 1 – 5 (-4) 27
8 FC Pucioasa 3 2 0 1 6 – 2 (4) 26