Echipa de fotbal a CSM Ploieşti a susținut cel mai important meci al săptămânii la U17 în play-off-ul campionatului judeţean, în compania celor de la Şoimii Ciorani. A fost, practic, derbiul acestei faze a campionatului în care s-au întâlnit cele două formaţii cu punctaj maxim după 4 runde şi golaveraj impresionant, 27-1 – elevii lui Valeriu Aristan, respectiv 26-0 – oaspeţii din Ciorani. A rezultat o partidă cu multe goluri şi o victorie a băieţilor de la CSM, care s-au impus cu 3-2 după ce au condus cu 2-0 şi 3-1 în urma golurilor marcate de Yanis Dinu, Horia Dumitru şi Andrei Vasluianu.