D. Constantin

Pe 25 martie 2015, Ministerul Agriculturii a deschis două dintre cele mai importante măsuri de investiţii incluse în noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, care beneficiază de o alocare financiară europeană de 8,128 miliarde de euro, la care se adaugă cofinanţarea naţională de 1,3 miliarde de euro.
Ne referim, mai întâi, la submăsura 4.1 ( „Investiţii în exploataţii agricole”) prin care fermierii interesaţi pot primi sprijin financiar nerambursabil pentru creşterea competitivităţii fermelor, prin dotarea cu utilaje şi echipamente specifice performante. În cazul acestei submăsuri, fondurile totale alocate de UE plus cofinanţarea Guvernului României însumează 205,7 milioane de euro, iar beneficiari pot fi fermieri (cu excepţia persoanelor fizice autorizate), cooperative şi grupuri de producători. Alocarea financiară se va face distinct: sectorul vegetal şi cel zootehnic– câte 72.021.993 de euro, ferma de familie – 20.577.695 de euro şi zona montană – 41.155.391 de euro. În funcţie de dimensiunea şi de profilul fermei agricole, autorii proiectelor beneficiază de un sprijin nerambursabil între 30 şi 50 la sută din totalul cheltuielilor eligibile.
De asemenea, tot pe 25 martie a fost lansată şi submăsura 6.1 („Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”), principalul obiectiv fiind acela de a oferi sprijin pentru instalarea acestora ca şefi unici ai unor ferme agricole. Astfel, tinerii fermieri sunt încurajaţi să devină competitivi, să se asocieze şi să participe la dezvoltarea circuitelor alimentare integrate. Contribuţia financiară totală alocată, în acest an, acestei submăsuri este de 111,2 milioane de euro, incluzând finanţarea nerambursabilă de la UE şi contribuţia de la bugetul naţional. Sprijinul nerambursabil va fi de maximum 50.000 de euro şi va fi acordat tinerilor în două tranşe: prima, reprezentând 75 la sută din valoarea totală, se acordă la instalare, iar cea de-a doua tranşă, în maximum 3-5 ani de la primirea deciziei de finanţare. Beneficiarii eligibili pentru a primi finanţare nerambursabilă prin această măsură sunt tinerii fermieri (persoane fizice autorizate) care se instalează ca şefi unici ai fermei, dar şi persoane juridice (SRL-uri, IMM-uri) în care tânărul fermier deţine calitatea de asociat unic sau cea de acţionar majoritar. Cererile de finanţare se depun, de către cei interesaţi, la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale exclusiv on-line (pentru submăsura 4.1), respectiv în format tipărit sau on-line (pentru submăsura 6.1).
Depunerea proiectelor se poate face până la 30 octombrie 2015 sau până la epuizarea fondurilor alocate în acest an pentru fiecare submăsură în parte.