F. T.
Potrivit unei informări a Regiei Naționale a Pădurilor (RNP), elevii clasei a III-a din cadrul Școlii ”Ion Heliade-Rădulescu” din București au învățat secretele meseriei de silvicultor, dar și să planteze puieți de molid, sub îndrumarea reprezentantei instituției, Delia Bungău. Puieții sunt produși în pepiniera Ocolului Silvic Sinaia – a căror calitate, datorită profesionalismului personalului silvic sinăian – este una dintre cele mai bune din țară.
„Activitatea a fost interactivă, în contextul în care Romsilva derulează numeroase proiecte de educație forestieră și ecologică, la nivelul fiecărei Direcții Silvice și administrațiilor parcurilor naționale și naturale existând parteneriate cu școli și grădinițe, elevii fiind implicați în activități teoretice și practice, acțiuni de împădurire sau drumeții, prin care învață rolul unei păduri, dar și modul cum se administrează și se îngrijește o pădure”, se mai precizează în comunicatul RNP.
















