F. T.

Sub îndemnul „Donează sânge, salvează o viaţă!” şi pentru puterea exemplului, 35 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab“ Ploiești nu au ezitat să răspundă prompt unei altfel de misiuni, ce excede profesia: aceea de a dona sânge şi, implicit, de a salva o viaţă. Sau mai multe!
În contextul de mai sus, reprezentanţii instituţiei au menţionat faptul că „unii (n.n. – dintre jandarmi) donează sânge și plasmafereză de zeci de ani. Alții au făcut primul pas acum. Toți au avut același scop: să ajute. Pentru că dincolo de uniformă este omenia”.
Urmează, firesc, îndemnul – „Donează și tu! Poate fi cel mai important lucru pe care îl faci azi”. Dar nu e târziu nici mâine. Şi niciodată!
Cum e şi normal, oamenii în uniformă bleu-jandarm nu au uitat să transmită mulţumirile de rigoare „doamnelor de la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești pentru căldura și răbdarea cu care ne întâmpină, de fiecare dată, pentru a trece mai ușor peste «emoția» acului!”.