Alex Călinoiu

Iulian Teodorescu, viceprimarul care asigură interimatul la conducerea Primăriei Ploieşti, a convocat ieri o şedinţă cu angajaţii din aparatul de specialitate şi reprezentanţii firmelor de consultanţă şi ai constructorilor, prentru verificarea stadiului lucrărilor la proiectele finanţate de Uniunea Europeană. Concluzia generală, în urma discuţiilor, este că proiectele sunt în grafic, fiind şanse mari ca ele să fie finalizate până la termenul limită de 31 decembrie 2015. Pentru a verifica evoluţia acestor contracte, Iulian Teodorescu a angajat un consilier personal, Andrei Ţurcanu, expert în construcţii, care are sarcina să monitorizeze toate proiectele de amploare ale Primăriei, printre care se numără modernizarea liniilor de tramvai, amenajarea Parcului Municipal Vest, realizarea unui pod peste calea ferată la Gara de Vest şi modernizarea Hipodromului Ploieşti.
„Am făcut o analiză la zi cu privire la stadiul lucrărilor şi sumele plătite. Sunt toate şansele să ne bucurăm pe deplin de banii europeni. Nu sunt întârzieri majore la aceste contracte, veştile sunt bune. Le-am solicitat tuturor consilierilor municipali să ajute, pentru a fi siguri că respectăm termenul limită, iar Comisia de urbanism a anunţat deja că va avea o întâlnire cu privire la marcajele rutiere de la aceste şantiere”, ne-a declarat Iulian Teodorescu. Potrivit primarului interimar, singura „sperietură” a vizat contractul pentru liniile de tramvai de pe traseul 102, tronsonul de la intersecţia Bulevardului Republicii cu Şoseaua Vestului, până la Gara de Vest. Aici, una dintre cele trei societăţi din asocierea de ofertanţi care a câştigat licitaţia a intrat în faliment, însă celelalte două firme au anunţat că şi-au împărţit lucrările şi îi vor suplini lipsa.