C. D.

Începând de astăzi, 23 martie, şi până pe 10 aprilie a.c. Primăria oraşului Sinaia va organiza cea de-a XI-a ediţie a campaniei de ecologizare ,,Verde Crud’’. La fel ca şi în anii trecuţi, obiectivele principale ale campaniei sunt: curăţarea străzilor, a trotuarelor şi a rigolelor, realizarea unor acţiuni de ecologizare pe coaste şi pe văile râurilor şi izvoarelor, acţiuni de conştientizare a populaţiei privind importanţa protejării mediului şi a colectării selective în contextul participării oraşului Sinaia la competiţia ,,Oraşul Reciclării’’, dar şi mobilizarea şi implicarea populaţiei prin acţiuni de voluntariat.
Pentru eficacitatea campaniei, începând de astăzi şi până pe 6 aprilie fiecare cetăţean va realiza colectarea deşeurilor biodegradabile – frunze, crengi, resturi vegetale. Însă, spre deosebire de anii trecuţi, deşeurile trebuie depozitate în curte, nu pe domeniul public, pentru a nu obstrucţiona traficul rutier şi pe cel pietonal, urmând ca ridicarea deşeurilor să se facă într-o singură zi, când se vor curăţa şi străzile, trotuarele şi rigolele. Apoi, în perioada 7-10 aprilie, se vor efectua revizii şi se vor remedia eventualele deficienţe sau restanţe din teren.
În paralel, pe toată durata campaniei menţionate se vor derula acţiuni de informare şi conştientizare asupra importanţei colectării selective, Sinaia fiind înscrisă în competiţia ,,Oraşul Reciclării’’. În acest interval, cu ajutorul voluntarilor înscrişi în campanie, se vor derula activităţi de ecologizare a albiilor râurilor, a coastelor şi a tuturor zonelor afectate de deşeuri. „Campania «Verde Crud» este o ocazie bună pentru a ne aminti că fără curăţenie şi educaţie nu poate exista civilizaţie. Sper că şi în acest an ne vom putea baza pe sprijinul locuitorilor, dar şi pe cel al agenţilor economici, pentru a petrece Sărbătorile de Paşti într-un mediu cât mai curat”, a declarat Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.