Mii de poliţişti ar putea ieşi la pensie mai târziu
Peste 30.000 de soldaţi şi gradaţi profesionişti din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne ar putea beneficia de modificarea Legii nr. 384 din 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, prin care se prevede creşterea limitei maxime până la care aceştia pot fi menţinuţi în activitate, respectiv de la 50 până la 55 ani. De altfel, chiar viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a susţinut în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României propunerea de modificare a respectivei legi, aceasta primind raport favorabil. În acest caz, Senatul este for decizional.
Avocatul Poporului vrea includerea uceniciei în stagiul de cotizare
Avocatul Poporului a promovat un recurs în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale privind includerea perioadei de ucenicie în calculul stagiului de cotizare. În opinia Avocatului Poporului, perioada de ucenicie trebuie să fie luată în considerare ca stagiu de cotizare în situaţiile în care se face dovada plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, având în vedere că prevederile legale în vigoare consideră stagiul de cotizare ca fiind constituit din perioadele în care s-au datorat aceste contribuţii. Deoarece ucenicia nu figurează, în prezent, ca perioadă de cotizare, Avocatul Poporului consideră că perioada de ucenicie poate fi considerată stagiu de contributivitate în cazurile în care se face dovada contribuţiei.













