Am mai spus și în alte dăți : poate arta și frumusețea nu vor salva, miraculos, lumea întreagă! Poate nu o vindecă de toate relele, de toate nefrumusețile și de tot întunericul care o apasă din ce în ce mai mult !Dar fie și în doze mici, fie și sub fantele cele mai firave de lumină pe care le poartă, tot am încredințarea că au puterea să schimbe, să înfrumusețeze, să însenineze și să bucure. Să echilibreze, să lase loc speranței, să fie un punct de sprijin pentru pasul următor.
În mijlocul unor înghețate zile de iarnă, al căror pitoresc continuă să fie umbrit și să inducă o stare de temere prin severitatea unor urmări și de atenționări privind alte zile cu recorduri de temperaturi negative, în mijlocul Ploieștiului, dincolo de ușa Galeriei de Artă, a venit o primăvară care domolește nu numai iarna de afară, ci toate iernile sufletești, pe care nu le înstăpânește atât vremea, cât mai ales le insinuează perfid lăuntric incertitudinea, confuzia și atâtea și atâtea alte ieșiri din rost și sens ale vremurilor pe care le trăim. Aducătoare ale unei primăveri ce-și depășește granițele și se însoțește cu tot ceea ce au mai frumos, mai luminos și mai purtător de bine celelalte anotimpuri sunt trei cunoscute artiste, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România- Filiala Ploiești: Emanuela Ceapă, Marilena Ghiorghiță și Maria Urian, alături de pictorița Mihaela Ganța (Baia Mare)- invitat special, ce-și reunesc lucrările sub un titlu el însuși sugestiv :” Murmur vegetal”. Și astfel, pereții galeriei s-au împodobit cu pomi și flori, cu colțuri de grădină și ferestre înflorite, cu buchete abia așezate în ulcică și coronițe de pus la ușă ori la icoană. O expoziție frumoasă cu totul și frumoasă în detaliile ce o întregesc, sub semnătura a patru artiste care au recunoașterea criticilor de specialitate și aprecierea iubitorilor de pictură, în care stilurile picturale își păstrează tușele distincte, dar în același timp găsesc și puncte de interferență, de armonie și de unitate. Școlile în care s-au format ( Emanuela Ceapă- Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” Bucuresti, promoția 1978; Marilena Ghiorgiță- Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, clasa profesoarei Rodica Lazăr, Maria Urian – Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, Mihaela Ganța -Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, Secția Desen, promoția 1979 și Specializarea Arte Plastice – Pictură din Centrul Universitar Nord din Baia Mare, promoția 2004), prezențele pe simezele a numeroase expoziții și în tabere de creații, studiul și creația de atelier-cele care definesc în fiecare zi existența și opera artistului se află, fără nicio îndoială, în spatele fiecăruia dintre zecile de tablouri expuse. Nevăzute și știute doar de fiecare artist în parte.( În numele adevărului, fără a intra în amănunte, nu pot să nu duc fraza și dincolo de punct, adăugând și cât de puțin este înțeleasă de autorități această trudă de atelier și cât de puțin prețuită , cea mai recentă dovadă fiind legată de creșterile împovărătoare ale taxelor, impozitelor și chiriilor pentru spații în care se desfășoară asemenea activități, care nu ar trebui uitat că au, dincolo de valoarea lor artistică, și o utilitate publică). Mă întorc la expoziția cu brândușe, meri înfloriți, câmpuri cu maci, margarete, trandafiri, flori de câmp, arțari, trunchiuri îmbătrânite și copaci flacără, leandri și crengi pline de lămâi, crini , coronițe și buchete de primăvara. Culoare. Frumusețe. Dorul de un anotimp sau altul. Povestea pe care o spune fiecăruia un arbore sau o floare. Fiecare în parte și toate laolaltă insinuându-ți ție, privitorul, o stare de bine, care topește înfrigurarea cu care tocmai ai venit de afară, cenușiul de care te simți împresurat. Nu cred că se poate să nu se regăsească într-o culoare cineva, să nu descopere în conturul unei rame ceva cu care să rezoneze, care să alunge , măcar pentru câteva minute, gândul care apasă, ceva care doare! Dimpotrivă: am simțit că neauzitul dar intuitul murmur ce urcă spre mugurii copacilor ori spre flori are ecou direct în bătaia de inimă, făcând-o mai calmă și mai așezată!Și m-am bucurat mult când am auzit pe cineva deschizând ușa, la puțin timp după ce lucrările au fost expuse, și întrebând dacă poate vizita!
Expoziția rămâne deschisă până pe 4 martie a.c. Iar până iarna se va îmblânzi și va lăsa loc primăverii, puteți nu doar să întâlniți și să vă bucurați de noul anotimp cu mult mai devreme, ci și să luați acasă, spre a păstra ori a dărui, drept mărțișor ori talisman primăvăratic, un tablou care înnobilează , care luminează, care echilibrează, care aduce speranță.





















