O veste cutremurătoare pentru familia Petrolul Ploiești! Un foarte tânăr jucător al clubului, Mario Cofaru (16 ani), a plecat dintre noi, lasând un gol imens în sufletele familiei, colegilor de echipă și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Acesta a fost victima unui nefericit accident în zona căii ferate din Comarnic, oraș unde locuia.
Component al Grupei „U17”, Mario făcuse pasul către clubul Petrolul, în vara trecută, venind de la HM Junior Câmpina. A îmbrăcat, astfel, tricoul „galben-albastru” în meciurile din Liga Elitelor, disputate în acest sezon, și avea o întreagă carieră promițătoare în față, fiind și selecționat în diversele acțiuni județene.
La meciul CFR Cluj – Petrolul, de mâine, cele două echipe vor ține un moment de reculegere în memoria acestuia! Dumnezeu să-l odihnească în pace!















