George Marin
Așa au terminat meciul din Rugby Europe Championship jucătorii care au intrat pe teren preț de mai multe sau mai puține minute, în meciul dintre România și Belgia. Dacă era vară, puteai crede că rugbiștii au ieșit direct din stabilimentul băilor reci de la Techirghiol. Negri de noroi de sus până jos, obosiți tare de bătutul de ploicică, lapoviță și de fulguială a terenului de la Iași. Cei 30 s-au luptat cât i-au ținut puterile. Pe ai noștri, mai mult, pe belgieni cam până în prima oră de joc. Poate și puțin după, mulțumită schimbărilor produse. Dar nici monsieur Gérard, antrenorul francez de team al României, nu a stat cu mâinile în sân, a trimis și el forțe proaspete pe teren când a simțit că este momentul. Oricum am suci-o și am învârti-o, din punctul de vedere al echipei noastre, în prima parte s-a jucat un fel de „din greșeală în greșeală spre victoria finală”. Nu, nu este ca pe vremurile de odinioară, ci așa s-au petrecut lucrurile pe teren. Românii noștri au făcut nenumărate greșeli. Înțelegem mingile scăpate înainte – mingea a fost teribil de unsuroasă, plină de noroi în ciuda tuturor prosoapelor murdărite întru ștergerea țuguiatei – dar sunt mai greu de acceptat mâinile introduse în grămadă, ofsaidurile, ori obstrucțiile, greșeli pe care nu le vezi prea des în meciurile celor mari. Este adevărat, noi nu mai suntem mari. Totuși, există un blazon … Din fericire, nici Belgia nu face parte din grupul select. Altfel, supușii regelui Filip ne-ar fi încărcat sacul cu puncte după cât de hotărât au pornit în meci, neuitând că i-am bătut anul trecut, la Mons, cam pe vremea aceasta, trimițându-i la un baraj în care li s-a spulberat speranța de a participa la Cupa Mondială de anul viitor. Coincidență, și atunci, la Mons, a fost vreme urâtă – a plouat non-stop – dar gazonul, așa frământat cum a fost la final, nu a arătat nicicum atât de rău ca cel de la Iași.
În fine! Echipa noastră a avut un prim sfert de oră contradictoriu. Conache a marcat la singura pătrundere în „22”-ul advers în această perioadă (min. 3)! Nici mai apoi nu s-a ajuns prea des în apropierea buturilor belgiene, iar când echipa a făcut-o, a fost fără decizie. Ori au apărut greșelile despre care vorbeam. Deși grămada noastră părea mai puternică la calculul hârtiei, doar spre finalul mitanului și-a dovedit superioritatea. Belgienii au avut o linie întâi foarte bună. Atâta vreme cât i-au ținut puterile. Și, în prima parte, parcă și ceva mai activă în susținerea purtătorului de balon. Ai noștri au venit greu la susținere în câteva rânduri, generând alte penalități pentru adversari prin ținerea balonului la sol. Pauza a găsit echipele la egalitate, 6-6, după ce belgienii fuseseră la conducere după perioada lor bună (min. 16, 28). Conache a egalat chiar înainte de fluierul de pauză (min.40). Procedeul reprizei a fost lovitura de pedeapsă bătută „la bețe”. Patru tentative, patru reușite.
Reluarea a adus un „glonț” trecut razant pe lângă buturi, o lovitură de pedeapsă dintr-o bună poziție, ratată de „demi”-ul lor (min. 50). Avertizată, echipa României a devenit mult mai decisă. A jucat o penalitate pentru 7 puncte, nu pentru 3. Și reușita a venit, imediat după reintrarea belgianului Smeets, care fusese trimis pe margine timp de 10 minute (min. 46-56). Altinok a culcat balonul după o acțiune începută cu un mol rulant din margine (min. 58). Conache a transformat pentru 13-6. Distanța de siguranță pe tabela de marcaj a realizat-o tot Conache, din lovitură de pedeapsă (16-6, min. 66). Un alt mol rulant a dus balonul în terenul de țintă, dar arbitrajul video a detectat o obstrucție a lui Iancu (min. 71). Nu a mai fost nimic de obiectat la eseul reușit de Cioroabă, aproape de colț, după ce acțiunea s-a purtat din centru spre dreapta și s-a finalizat în stânga. Conache a făcut 23-6 (min. 75).
Ar mai trebuit un eseu, fie și netransformat, pentru a lua punctul bonus ofensiv (se acordă echipei care înscrie trei eseuri mai mult decât cea adversă). Rămâne să ne mulțumim cu această victorie obținută datorită trezirii de după pauză și să sperăm într-o minune la Lisabona. Deși, în rugby, este chiar o minune dacă se întâmplă o… minune de genul celei la care îndrăznim să ne gândim.
