Festivalul Internațional de Poezie, Epigramă și Umor „Romeo și Julieta de la Mizil” –  un lăudabil și credibil argument că  ”în tristețea care ne înconjoară, veselia este esențială și trebuie să se manifeste din când în când”

Luiza Rădulescu Pintilie

A căzut, nu cu mult timp în urmă, cortina peste cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, Epigramă și Umor ”Romeo și Julieta la Mizil” și, cu siguranță,  neobosiții săi inițiatori și organizatori- profesorii Laurențiu Bădicioiu și Victor  Minea -au schițat deja  multe dintre detaliile ediției aniversare cu numărul XX. Gândul  achiziționării biletului de reîntoarcere îl au, fără doar și poate, nu puțini dintre concurenții  și participanții  ediției  încheiate  la sfârșit de  ianuarie , iar regretele de  a  nu fi împărtășit bucuria și entuziasmul, mărturisite public  prin  relatările și imaginile care continuă să circule  și să  se intersecteze în lumea virtuală, sunt  la rându-le cel puțin egalate de hotărârile  neratării  viitoarei întâlniri, trecute deja în contul anului 2027.

Anul care ”rotunjește” timpul scurs  din toamna anului 2007  în care  era lansat,  în orașul în care nu se întâmpla (mai) nimic,  după o idee a celor doi profesori,  un concurs care a crescut și a rezistat, trăgând după el istoria trecută și prezentă  a provincialului loc și atrăgând   gloria mereu râvnită în urbea- poartă a Bărăganului,  considerat un fel de frate mai mic al Ploieștiului,  asociat cu  tot soiul de glume și paradoxuri ce i-au umbrit Mizilului ușoarele  urme de eleganță și aspirațiile înalte.  Aliniat la un asemenea start și purtând după el vagoanele  unui tren tras mai mereu pe ”linia moartă” a culturii din ultimele decenii, marcată de  crize, de neprofesionalism  și indiferență, festivalul de astăzi s-ar fi putut pierde  precum multe altele!Reușita de a-și continua parcursul devine astfel cu atât mai lăudabilă și o interesantă reeditare, în alt plan, a izbânzii legendarului  Leonida Condeescu și a arzătoarei sale  dorințe  ca trenul expres București – Berlin să oprească măcar un minut la Mizil! E adevărat că, nu de puține ori, glasul roților de tren se aude  astăzi și la Mizil- ca și în multe alte locuri din țară”-  cu întârziere față de orele prevăzute în mersul  ”drumului de fier”! Dar atât timp cât, măcar o dată pe an,  cu trenurile acestea vin la Mizil și cei care, prin pasiunea , prin harul și prin iubirea lor față  de poezie și epigramă  au   adus festivalul în pragul unei vârste a deplinei străluciri,  precizia de ” ceas” a  călătoriei feroviare poate rămâne  cumva în plan secund. Mai ales că nici cele  ”pe asfalt” și prin aer- alese de concurenți din diverse colțuri de țară ori din afara ei- nu se prea întrec să fie ”la fix”!    Și dacă am vorbit de concurenți, se cuvine amintit că numărul acestora s-a apropiat, la actuala ediție,  de  500  la ambele secțiuni – poezie și epigramă,  din România, Republica Moldova, Elveția, Franța, Olanda, Spania, Luxemburg, Germania, Canada etc.  De notat și că, așa cum remarca distinsul profesor  Laurențiu Bădicioiu,  actuala ediție s-a remarcat prin numărul mare de participanți din Ploiești ,dar și prin faptul că, în contextul general al unei preferințe către poezia clasică a celor care și-au înscris în concurs creațiile, dintre   cei 361 de participanți, o elevă de 14 ani – Alexandra Mastragociu- a obținut a 9-a mențiune, la  doar 18 sutimi de premiul 1 , în condițiile în care  elevii au participat la aceeași secțiune cu adulții.

Iată și numele premianților : La secțiunea Poezie- Marele premiu „George Ranetti” Daniel Bratu, din Iași;Premiul „Grigore Tocilescu”, Petruța Niță- Bocu, din Ianca; Premiul „Agatha Bacovia”, Dorin Ștefănescu, din Rădăuți ; La secțiunea Epigramă-Marele premiu „George Ranetti”, Ion Diviza, din Chișinău. Premiul „Grigore Tocilescu”, Gheorghe Bâlici, din Chișinău. Premiul „Agatha Bacovia”, Vasile Larco-Iași.

O mențiune specială pentru inițiativa  rectorului Universității Petrol-Gaze Ploiești, conf.univ.dr.ing Alin Diniță, care a  premiat ,  în contextul  în care festivalul și-a desfășurat în acest an cea de-a XIX-a ediție,  cu  câte 1000 de lei, concurentul ocupant al locului  19  la fiecare dintre cele două  secțiuni, respectiv : Soporan Teodora, profesoară  de română la o școală din Madrid (locul 19 la Poezie) și Angela Petre, din Buzău, (locul 19 la secțiunea Epigramă).

Un gest care  alătură  nota sa de inedit unui festival care și-a conturat  deja  o istorie, o tradiție, o poveste și o personalitate distincte, legându-le pe toate ca  într-un  important nod feroviar, din care nu  se poate cumpăra bilet de întoarcere în trecut , dar se poate călători în prezent și spre viitor.

Rămânând în zona lucrurilor de ținut minte și  de păstrat  nu în bagajul de mână al călătorului, ci în cel de inimă, menționez și faptul că locul ales pentru a găzdui Gala Premiilor Festivalului a   adăugat el însuși un accent notabil, fiind pentru a doua oară , consecutiv, când ceremonia s-a desfășurat în sediul vechi al Primăriei orașului, adică în casa ambițiosului primar de la granița secolelor XIX-XX, Leonida Condeescu, cel care visa nu doar străzi pietruite, ci și ziua în care Mizilul să devină port !

Iar rândurile de încheiere, îmi îngădui să le așez sub semnul  luminos al  mesajului adresat festivalului de distinsul   academician Ioan Aurel Pop-   președinte al  Academiei Române, profund, realist și  înălțător deopotrivă : „ Festivalul Internațional de Poezie, Epigramă și Umor „Romeo și Julieta de la Mizil” a intrat într-o tradiție benefică. El a ajuns cunoscut în țară și peste hotare. Întâi mulțumesc organizatorilor, domnului profesor Laurențiu Bădicioiu pentru invitație. Vă mulțumesc dumneavoastră că sunteți acolo și întrețineți flacăra umorului, a epigramei, fiindcă orice om și orice popor are nevoie să râdă. În Evul Mediu se spune că într-o mănăstire exista un tratat despre râs făcut de Aristotel. Călugării, Biserica, toți erau convinși că acest tratat este păgubos și chiar periculos pentru cei care l-ar putea citi. Și de aici, Umberto Eco, marele scriitor italian, a scris un roman de mare, mare succes, care a circulat în toată lumea și circulă, numit „Numele trandafirului”.

Râsul e uman și e necesar. De aceea vă mulțumesc că vă gândiți la acele creații ale spiritului uman care ne înveselesc. În tristețea care ne înconjoară, veselia este esențială și trebuie să se manifeste din când în când. Faptul că se râde la Mizil și faptul că suntem îndemnați să râdem în compania unor personalități extraordinare ale culturii românești e de mare importanță, de anvergură. E un fapt care arată că trăim, că suntem oameni și că ducem mesajul omeniei mai departe”.