De la începutul lunii viitoare, bolnavii cronici, femeile în concediu maternal și alte categorii de pacienți (printre care pacienţii spitalizaţi ) vor primi integral indemnizaţia pentru concediul medical. La fel, cei aflaţi în concediu pentru îngrijirea bolnavilor de cancer. Excepțiile propuse de Ministerul Sănătății și CNAS apar după scandalul tăierii de la plată a primei zile de medical. Ministerul Sănătății propune ca, de la început de martie, prima zi a concediului medical să poate fi plătită pentru mai multe categorii de pacienți, potrivit TVRInfo.
Alaexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a declarat în acest sens : „Există patologii unde lucrurile sunt evidente și unde nu putem discuta de o încercare de fraudare a sistemului. Ordonanța de urgență vine să introducă excepții de la neplata primei zile a concediului medical pentru pacienții aflați în programele naționale de pacienți cronici.”