A intrat în vigoare legea bonelor, aşa că orice persoană poate lucra în România ca dădacă pe baza unui contract de muncă. Cerinţele profesiei sunt, însă, mari.

Legea bonelor spune că orice persoană din România sau din străinătate poate lucra ca bonă cu contract de muncă sau ca persoană fizică autorizată. Pentru asta (C1) dădaca trebuie să locuiască cel puţin în aceeasi localitate cu copilul de care are grijă şi să nu aibă probleme de sănătate sau psihologice. Dacă are antecedente penale, locuieşte cu persoane condamnate sau a pierdut drepturile părinteşti, este din start exclusă de pe listă.

În plus, străinii care vor să devină bone în România sunt obligati să prezinte o diplomă de calificare. Pe de altă parte, dădacele trebuie să supravegheze şi să îi acorde copilului primul ajutor, dacă se accidentează sau se îmbolnăveşte, dar şi să îl însoţească pe cel mic la activităţile la care participă.

Legea a intrat în vigoare miercuri, după ce a fost votată cu majoritate şi promulgată de fostul presedinte Traian Băsescu la finalul anului trecut.

CONDIŢIILE PENTRU A DEVENI BONĂ

– să locuiască în aceeaşi localitate cu copilul
– să nu aibă probleme de sănătate sau psihologice
– să nu aibă antecedente penale
– să nu locuiească împreună cu persoane condamnate
– să nu fie decăzute din drepturile părintești