Echipa de Minivolei „U13” a CSM Ploieşti este ca şi calificată în Faza Semifinală I a campionatului după ce a încheiat cu un bilanţ de o victorie şi două înfrângeri Turneul 4 al sezonului în Seria G, organizat în acest weekend de Rapid Bucureşti în Sala „Iris”, din Capitală! Fetele pregătite de Mircea Popescu şi Mihaela Bellu au câştigat partida de astăzi, cu ACS Ex-4 Volei Bucureşti, scor 3-0, după ce au cedat ieri cu acelaşi rezultat, 3-1, în faţa favoritei seriei, Dinamo Bucureşti, şi, apoi, în meciul ce a început imediat după, cu Rapid Bucureşti. Înfrângerea suferită în faţa gazdelor, o premieră în acest sezon după două victorii consecutive în turneele anterioare, a venit şi în contextul în care două dintre jucătoarele din rotaţia echipei, Ioana Dimache şi Evelina Păvălache, au fost răcite şi nu au putut participa la turneu, iar „căpitanul” Sophia Burlacu a acuzat probleme medicale după setul al doilea şi nu a mai evoluat.
Rezultatele fetelor noastre în Turneul 4 au fost următoarele:
CSM Ploieşti – CS Dinamo Bucureşti 1-3 (18-25, 25-16, 15-25, 18-25)
CS Rapid Bucureşti – CSM Ploieşti 3-1 (5-25, 25-22, 25-18, 25-20)
CSM Ploieşti – ACS Ex-4 Volei Bucureşti 3-0 (25-19, 25-21, 25-23)
Lotul echipei a arătat astfel: Maria Negoi, Sophia Burlacu, Eva Gheorghe, Ilinca Pănescu, Eva Şerban, Irina Rădulescu, Mara Grigore, Sara Vasile, Cati Cîmpineanu, Natalia Mihai, Ana Vasile, Natalia Ioniţă, Irina Călin şi Maria Ştefurac.
CSM Ploieşti ocupă locul al 3-lea în Seria G şi mai are nevoie de un singur punct în ultimul turneu al acestei faze a campionatului pentru a se califica în Faza Semifinală I (13-15 martie). Turneul 5 va fi găzduit de CSM Ploieşti în perioada 20-22 februarie. Primele două clasate plus cele mai bune două ocupante ale locurilor 3 în cele 15 serii ale campionatului merg mai departe.
Altfel, la finalul săptămânii, urmează Turneele cu numărul 4 la nivelul Juniorilor U15, băieţii pregătiţi de Adrian Moroianu urmând să joace la Braşov în Seria B, iar fetele antrenate de Robert Tvardochlib să se deplaseze la Slatina pentru meciurile Seriei T.















