RetuRO, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunţat rezultatele programului pentru perioada ianuarie-decembrie 2025.
Astfel, anul trecut, au fost returnate peste 5,2 miliarde de ambalaje SGR, iar rata de colectare a atins 83%. În cei doi ani de operare, prin SGR, au fost colectate peste 8,5 miliarde de ambalaje de băuturi, potrivit Mediafax.
Pe parcursul anului 2025, RetuRO a predat către reciclatori aproximativ 387.000 de tone de materiale – PET, aluminiu şi sticlă, consolidând fluxurile de colectare şi reciclare la nivel naţional.
RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. (www.returosgr.ro) este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.