Banca Națională a României a decis să mențină dobânda de politică monetară la nivelul de 6,5%, valoare neschimbată din vara lui 2024, potrivit TVRInfo.
Măsura a fost luată pentru temperarea scumpirilor, mai ales că inflaţia s-a menţinut şi în luna decembrie a lui 2025 tot în jurul valorii de 10%.
La aceasta se adaugă și faptul că economia ţării a fost pe minus în trimestrul al III-lea din 2025, faţă de trimestrul al II-lea.
Pentru populaţie, asta înseamnă că ratele nu vor creşte, dar nici nu vor scădea în perioada următoare.
Economiştii estimează că BNR va scădea dobânda cheie abia spre mijlocul anului viitor, atunci când este aşteptată şi inflaţia să intre pe o pantă descendentă.