F.T.

Potrivit datelor centralizate la nivelul IPJ Prahova, în perioada 12–18 ianuarie 2026, oamenii legii din cadrul instituţiei au intervenit la peste o mie de evenimente, dintre care aproximativ 700 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență «112».
«În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au constatat peste 20 de infracțiuni în flagrant delict, o parte dintre acestea fiind înregistrate în domeniul rutier, precum și în ceea ce privește nerespectarea regimului materiilor pirotehnice, regimului silvic și al altor domenii de interes operativ. Față de persoanele implicate au fost dispuse măsurile legale prevăzute de legislația în vigoare, în vederea tragerii la răspundere a acestora.
Totodată, polițiștii au asigurat monitorizarea permanentă a stărilor conflictuale, intervenind rapid și eficient pentru aplanarea situațiilor de risc, în scopul prevenirii escaladării conflictelor și al asigurării unui climat de siguranță la nivelul comunității», se mai precizează într-un comunicat al poliţiei prahovene.